Meryl Streep: Pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan. O pasăre poate cânta în Kabul, dar o fată nu
Vorbind în marja Adunării Generale a ONU, actriţa a subliniat că până şi animalele au mai multe drepturi acum în Afganistan, ca urmare a creşterii restricţiilor impuse femeilor.
În replică, un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că aceştia „respectă foarte mult” femeile şi „nu le-ar compara niciodată cu pisicile”.
Comentariile lui Streep vin după ce luna trecută guvernul taliban a introdus un nou set de „legi ale moralităţii”.
Printre altele, aceste reguli prevăd că vocile femeilor nu mai pot fi auzite în public şi că nu au voie să privească direct bărbaţii cu care nu sunt rude prin sânge sau căsătorie.
Măsurile se adaugă la o serie de restricţii pe care regimul le-a impus femeilor şi fetelor afgane de la revenirea la putere în urmă cu trei ani.
Femeile trebuie să îşi acopere complet faţa şi corpul atunci când ies din casă. De asemenea, femeile şi fetele nu au voie să meargă la şcoli, parcuri, săli de sport şi cluburi sportive. Există restricţii cu privire la tipul de muncă pe care li se permite să îl facă.
„Astăzi, în Kabul, o pisică are mai multă libertate decât o femeie. O pisică poate să stea pe veranda din faţa casei şi să simtă soarele pe faţă, poate să alerge după o veveriţă în parc”, a declarat Streep luni, la un eveniment de sensibilizare cu privire la drepturile femeilor afgane la sediul ONU din New York.
„O veveriţă are mai multe drepturi decât o fată în Afganistanul de astăzi, deoarece parcurile publice au fost închise femeilor şi fetelor de către talibani.
„O pasăre poate cânta în Kabul, dar o fată nu poate cânta în public. Aceasta este o suprimare a legii naturale.Modul în care această cultură, această societate a fost răsturnată este un avertisment pentru restul lumii”, a spus Streep, care a cerut liderilor mondiali să «oprească sufocarea lentă» a femeilor şi fetelor afgane.
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care a participat la acelaşi eveniment, a declarat că Afganistanul „nu îşi va ocupa niciodată locul care i se cuvine pe scena globală” fără femei educate şi fără femei angajate.
Ca răspuns la remarcile lui Streep, un purtător de cuvânt taliban a declarat că „nimeni nu le poate refuza femeilor drepturile pe care Islamul le-a acordat”.
„Le respectăm foarte mult în rolul lor de mamă, soră, soţie. Ele sunt [o] parte esenţială [a] familiei şi societăţii, dar nu le comparăm niciodată cu pisicile”, a declarat pentru BBC Suhail Shaheen, şeful biroului politic al talibanilor.
El a adăugat că, în prezent, sute de mii de femei lucrează în diverse ministere şi ca antreprenoare.
Ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, au condamnat noile legi, însă talibanii au apărat edictul spunând că este în conformitate cu legea islamică Sharia.
Talibanii au declarat, de asemenea, că încearcă să schimbe sistemul educaţional pentru a-l alinia mai îndeaproape la principiile islamice şi au promis în mod repetat că femeile vor fi readmise în şcoli odată ce aceste probleme vor fi rezolvate. Până în prezent, însă, nu s-a înregistrat nicio mişcare.