Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicii sud-africani cred că varianta Omicron ar putea aduce cu sine sfârșitul pandemiei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Varianta Omicron ar putea aduce cu sine sfârșitul pandemiei. Cel puțin așa spun unii medici sud-africani, care se bazează pe faptul că această tulpină se răspândește foarte repede, dar nu este la fel de periculoasă ca varianta Delta.

Asta este explicația pentru numărul mare de cazuri și cel foarte mic de spitalizări, comparativ cu tulpinile anterioare. Iar persoanele imunizate prin boală, în combinație cu cele care se vaccinează, pot duce, în sfârșit la ceea ce doctorii numesc „imunitate de turmă.”

În noiembrie 2021, când varianta Omicron începuse deja să se răspândească în Africa de Sud, autorităţile se aşteptau la un număr uriaş de pacienţi infectaţi cu noua tulpină. Preventiv, au fost înfiinţate şi spitale de campanie. Spre deosebire de celelalte variante, printre care și Delta care a fost cea mai periculoasă, Omicron a adus infectări foarte multe şi spitalizări foarte puţine.

Dr. Richard Friedland, Group CEO, Netcare: ”Cred că în valul al patrulea am văzut o situaţie cu totul diferită. Am văzut o variantă mult mai uşoară şi mai moderată de COVID-19. La nivel global, trebuie să găsim un echilibru, adică o soluţie prin care societatea să funcţioneze din nou normal.”

În Africa de Sud, cel mai recent val de COVID a avut un impact moderat asupra societăţii. Oamenii de ştiinţă spun că numărul mare de infectări precedente şi rata de vaccinare ridicată au redus considerabil impactul valului "Omicron".

Citește și
omicron
"Omicronul invizibil". Sub-varianta mai transmisibilă care s-a răspândit în Europa

Într-un laborator din oraşul sud-african Durban, o echipă de medici şi specialişti în virusologie încearcă să afle noi informaţii despre tulpina Omicron.

Alex Sigal, virusolog, Africa Health Research Institute: ”Se răspândeşte foarte rapid, dar nu provoacă o formă gravă a bolii.”

Cele mai recente rezultate clinice arată că, cel puţin într-un mediu controlat, infecţiile cu tulpina Omicron protejează. Pe scurt, un pacient infectat cu tulpina Omicron e ferit în bună măsură de infecţia cu tulpina Delta. Asta nu înseamnă, însă, că nu poate să apară o mutaţie nouă, mult mai periculoasă.

Alex Sigal, virusolog, Africa Health Research Institute: ”Sunt şanse bune să fim tot aici (peste un an) şi să disecăm o altă tulpină de COVID. Poate că virusul ăsta o să ne surprindă iar. Dar, după mine, ştim mai multe despre acest virus decât ştiam în urmă cu un an. Şi peste încă un an o să fim şi mai bine pregătiţi.”

Într-adevăr, cercetătorii sunt de părere că finalul pandemiei poate fi mai aproape şi datorită tulpinii Omicron. Dar, în acelaşi timp, numărul uriaş de infectări vine cu un număr proporţional de internări. În statul american Georgia, unele spitale sunt iarăşi arhipline cu pacienţi infectaţi cu COVID.

Dr. Robert Jansen: ”Am atins un punct critic şi nu mai avem locuri în spital sau în saloanele de urgenţă şi nu putem primi pacienţi noi. Asta ne-a pus în situaţia să trimitem ambulanţele către alte spitale.”

Şi Rusia a înregistrat în 22 ianuarie, pentru a doua zi consecutiv, un record de infectări: peste 57.000 de cazuri, cu aproape 10.000 mai multe faţă de ziua anterioară. Cu toate astea, autorităţile nu dau semne că vor să impună noi restricții.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult