Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicii i-au făcut avort femeii greșite, după o confuzie în sala de așteptare. Greșelile care au dus la o tragedie

Eroare uriașă într-un spital din Cehia. Medicii unei unități sanitare din Praga i-au făcut avort unei paciente greșite după o încurcătură în sala de așteptare.

Medicii au efectuat întreruperea de sarcină la Spitalul Universitar Bulovka, din Praga, unei femei care era însărcinată în patru luni, scrie The Independent.

Viitoarea mamă a mers la spital pentru un control, dar a fost supusă unui chiuretaj.

Confuzia s-ar fi creat după ce, în sala de așteptare, pacienta ar fi răspuns în numele altei femei, care urma să fie supusă unui chiuretaj. Ea ar fi semnat chiar și un formular de consimțământ, deși pe el era scris alt nume. Potrivit presei, încurcătura a apărut pentru că femeia, de origine asiatică, nu vorbea bine limba. De obicei, procedura de chiuretaj este folosită pentru a trata alte probleme ginecologice, dar poate fi folosită și pentru avort.

„Ne-am exprimat regretul profund și scuzele pacientului și întregii ei familii pentru acest incident nefericit și i-am asigurat că vom face tot posibilul pentru a atenua prejudiciul cauzat și, de asemenea, pentru a o despăgubi”, a declarat Eva Libigerová, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar Bulovka

Citește și
malpraxis
Caz înfiorător de malpraxis în Cehia. 2 paciente au fost încurcate, iar medicii au făcut din greșeală o procedură de avort

O sursă a declarat pentru publicația de știri Prahain.cz că ambele femei erau de origine asiatică.

Personalul responsabil a fost suspendat, iar spitalul investighează incidentul. O anchetă penală a fost deschisă și de poliție.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult