Medicii i-au făcut avort femeii greșite, după o confuzie în sala de așteptare. Greșelile care au dus la o tragedie

62187363
Shutterstock

Eroare uriașă într-un spital din Cehia. Medicii unei unități sanitare din Praga i-au făcut avort unei paciente greșite după o încurcătură în sala de așteptare.

Medicii au efectuat întreruperea de sarcină la Spitalul Universitar Bulovka, din Praga, unei femei care era însărcinată în patru luni, scrie The Independent.

Viitoarea mamă a mers la spital pentru un control, dar a fost supusă unui chiuretaj.

Confuzia s-ar fi creat după ce, în sala de așteptare, pacienta ar fi răspuns în numele altei femei, care urma să fie supusă unui chiuretaj. Ea ar fi semnat chiar și un formular de consimțământ, deși pe el era scris alt nume. Potrivit presei, încurcătura a apărut pentru că femeia, de origine asiatică, nu vorbea bine limba.

De obicei, procedura de chiuretaj este folosită pentru a trata alte probleme ginecologice, dar poate fi folosită și pentru avort.

„Ne-am exprimat regretul profund și scuzele pacientului și întregii ei familii pentru acest incident nefericit și i-am asigurat că vom face tot posibilul pentru a atenua prejudiciul cauzat și, de asemenea, pentru a o despăgubi”, a declarat Eva Libigerová, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar Bulovka

O sursă a declarat pentru publicația de știri Prahain.cz că ambele femei erau de origine asiatică.

Personalul responsabil a fost suspendat, iar spitalul investighează incidentul. O anchetă penală a fost deschisă și de poliție.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62392801
Palestinienii au relansat în mod oficial procedura de a deveni stat membru cu drepturi depline al ONU

Palestinienii au relansat în mod oficial procedura cu scopul ca Palestina să devină un stat membru cu drepturi depline al ONU, potrivit unei scrisori adresate de către ambasadorul palestinian la ONU.

62438547
”Încă o tactică pur rusească”. Elicopterele rusești aterizează peste avioane pictate la sol drept momeală pentru Ucraina

Rusia a pictat la sol avioane de luptă false la multe dintre bazele sale aeriene, o tactică relativ simplă menită aparent să păcălească Ucraina să vizeze momeli în loc de ținte reale.

62300187
Oficialii americani „veghează îndeaproape” pentru a preveni un eventual atac iranian după lovitura Israelului din Damasc

Oficialii americani au declarat pentru Reuters că urmăresc îndeaproape pentru a vedea dacă, la fel ca în trecut, împuterniciți susținuți de Iran atacă trupele americane în Orientul Mijlociu în urma unui atac israelian din Damasc.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.