Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicii din Grecia, supărați că toți credincioșii sunt împărtășiți cu aceeași linguriță

Medici şi responsabili din domeniul sănătăţii din Grecia denunţă faptul că puternica Biserică Ortodoxă poate continua să oficieze slujbe religioase şi mai ales să îi împărtăşească pe credincioşi, în pofida riscurilor de răspândire a coronavirusului.

În ritualul de împărtăşanie preotul le dă credincioşilor puţin vin cu aceeaşi linguriţă. Biserica a răspuns criticilor spunând că "vinul conţine alcool şi alcoolul ucide virusul", potrivit cuvintelor mitropolitului Ioannis din Langada (nord), relatează Agerpres.

Federaţia medicilor din spitale a subliniat săptămâna aceasta că nu se pot face excepţii, nici măcar din motive religioase, la măsurile luate pentru a limita răspândirea virusului.

În prezent, Grecia are 45 de cazuri de coronavirus, majoritatea pelerini care au călătorit în Israel şi Egipt luna trecută.

Pe măsură ce se apropie Paştele Ortodox, în aprilie - perioadă în care grecii se duc în număr mare la biserici - şi în timp ce multe persoane în vârstă încep deja să participe mai activ la slujbe, mulţi oficiali din domeniul sănătăţii sau personalităţi politice consideră că este periculos ca Biserica să fie exceptată de la interdicţia adunărilor mari de oameni.

Citește și
romani
Mărturii de la români care au fost izolați la domiciliu: „Soția mi-a furnizat tot, ca la hotel”

Ministerul Sănătăţii a interzis în special toate manifestările planificate cu ocazia Carnavalului dinaintea începerii postului, precum şi adunările în spaţii închise în cele trei regiuni din vestul ţării unde sunt recenzate cele mai multe cazuri de contaminare. Dar a refuzat să se pronunţe cu privire la activitatea bisericilor, lăsând episcopilor această responsabilitate.

"Pur şi simplu nu este posibil să închidem bisericile sau să nu dăm împărtăşanie", a spus Hrisostom de Patras, una dintre cele mai afectate regiuni.

"Cei care cred în Sfânta Împărtăşanie ştiu că nu au de ce să se teamă, este o chestiune de credinţă", a spus el la postul Open TV. "De-a lungul secolelor, nu a existat niciodată un caz de boală răspândită prin împărtăşanie".

Din partea politică, condamnările sunt deosebit de virulente în principalul partid de opoziţie, partidul de stânga Syriza. "Oprim sărbătorile de carnaval, dar permitem oamenilor să vină la biserică şi să bea toţi din aceeaşi linguriţă?", s-a intrigat fostul ministru al sănătăţii Pavlos Polakis în Parlament.

Liderul Syriza, fostul prim-ministru Alexis Tsipras, a spus că a nu impune restricţii Bisericii este "anti-ştiinţific, anacronic şi o ameninţare pentru sănătatea publică".

În România, Biserica Ortodoxă le-a permis credincioşilor să-şi aducă propria linguriţă pentru împărtăşanie şi să sărute icoanele mai degrabă acasă decât la biserică.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult