Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medic român acuzat că a drogat o femeie, arestat în Florida. Polițiștii, uluiți când au aflat cine era aceasta

Un medic de origine română din Florida a fost arestat și acuzat că a pus droguri în băutura unei femei cu care venise la restaurant.

Un client a văzut ce face, când femeia era la toaletă. L-a atenționat pe manager și acesta a chemat poliția. Angajații au protejat "corpul delict", adică paharul cu băutură, până la sosirea polițiștilor. Femeia, care apucase să guste din băutura cu drog a fost transportata la spital, relatează wptv.com. Nu este în stare gravă, spun sursele medicale.

”Se întâmplă foarte rar să primim o sesizare de genul acesta. Desigur, dacă cineva ne atenționează, luăm toate precauțiile necesare”, spune managerul restaurantului.

Într-adevăr, managerul restaurantului Uzo, din Boca Raton, a intervenit prompt când un client i-a spus că l-a vazut pe medicul de origine română, Mircea Morariu, cum a vărsat un plic cu o pudră suspectă în paharul femeii cu care venise la local. Asta după ce companioana s-a ridicat de la masă și s-a dus la toaletă.

”Poate că mulți ar fi aruncat această băutură. Dar personalul nostru este instruit ca în asemenea situații să nu verse băutura, ci să pună paharul deoparte, pentru ca băutura să poată fi testatată”, a mai spus managerul.

Între timp, și bărbatul se dusese la toaletă. Câand a revenit, angajatii localului l-au reținut. Și au avut grijă s-o țină pe femeie la distanță de barbatul suspect, până la sosirea poliției.

Criminaliștii au găsit o punguță de plastic cu reziduri de culoare albă aruncată în coșul de gunoi de la toaleta pentru persoane de sex masculin. Testele au arătat că aceasta conținea calmante puternice, care în combinație cu alcoolul pot da o stare de somnolență sau chiar pierderea conștienței.

”Punem pe Facebook informații despre asemenea cazuri pentru a-i avertiza pe oameni. Trebuie să-și ia toate precauțiile, să aibă grijă ce se întâmplă cu paharul de băutură la evenimente sociale”, a spus o polițistă.

Dacă vă ridicați de la masă, lăsați paharul sub supravegherea unui prieten, este cel mai bun sfat pe care il putem da - spun politistii.

Totuși, în cazul de față - spun autoritățile - medicul român și femeia pe care a încercat s-o drogheze nu erau cunoștințe întâmplătoare. Se știau de 20 de ani și veniseră la local pentru a discuta, cumea, despre logodnă.

Doctorul Mircea Morariu lucrează la centrul medical neurologic, Florida, și nu a vrut să facă niciun comentariu. Responsabilii de la clinică au anunțat că vor face o anchetă internă înainte să decidă dacă îi suspendă sau nu licența. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult