Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Media ucraineană semnalează utilizarea de rachete sovietice X-22. Rusia neagă că a rămas fără rachete moderne

Rusia a negat luni că nu ar mai dispune de suficiente rachete ghidate de înaltă precizie, aşa cum a afirmat anterior Ministerul britanic al Apărării într-unul din buletinele sale despre evoluţia conflictului din Ucraina.

Vezi aici cele mai recente informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

Media ucraineană Defense Express semnalează însă luni utilizarea de către aviaţia rusă a rachetelor X-22 de fabricaţie sovietică, pentru prima oară de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

"Dacă ar fi să dăm crezare la tot ceea ce spune cealaltă parte, Rusia trebuia să rămână fără rachete încă din luna martie. Dar aceasta nu s-a întâmplat. Complexul militar-industrial furnizează armatei noastre întreaga gama necesară de rachete în volumele necesare", a declarat într-un interviu pentru Interfax vicepremierul rus Iuri Borisov, responsabil cu industria de apărare în guvernul rus, scrie Agerpres.

El a asigurat că "există suficiente rachete şi muniţii moderne ghidate de înaltă precizie pentru a îndeplini toate misiunile puse în faţa forţelor armate ruse".

Citește și
ambasador rusia la varsovia
MAE rus, după ce ambasadorul Rusiei la Varşovia a fost stropit cu vopsea: Neo-naziştii şi-au arătat încă o dată faţa

Ministerul britanic al Apărării a semnalat luni în buletinul său zilnic informativ despre ultimele evoluţii ale ofensivei ruse în Ucraina că "de la începutul invaziei, Rusia s-a lăudat public cu capacitatea sa de a efectua lovituri chirurgicale şi de a limita daunele colaterale".

"Ei (ruşii) au spus că oraşele ucrainene vor fi ferite de bombardamente", indică ministerul britanic, subliniind că, întrucât conflictul se prelungeşte, "în pofida aşteptărilor de dinainte ale Rusiei, stocurile sale de muniţie ghidate de înaltă precizie au fost probabil puternic diminuate".

În opinia autorităţilor militare britanice, aceasta a obligat Rusia să folosească arme vechi, mai puţin precise şi mai uşor de interceptat.

În acelaşi timp, Rusia a demonstrat "deficienţe în ceea ce priveşte capacitatea sa de a efectua lovituri de înaltă precizie la scară largă", concluzionează experţii ministerului.

Cu toate acestea, vicepremierul Iuri Boris susţine că sistemele ruseşti ghidate de înaltă precizie s-au dovedit a fi eficiente în cursul aşa-numitei "operaţiuni militare speciale din Ucraina", conform Interfax.

"Toate tipurile de arme ruseşti ghidate de înaltă precizie şi-au confirmat caracteristicile de luptă, care au permis lovituri precise asupra infrastructurii militare din toată Ucraina şi au redus astfel la minimum victimele civile", a asigurat responsabilul rus.

Rusia utilizează o gamă largă de sisteme pentru a ataca ţinte în Ucraina, printre care rachete ghidate aer-sol, rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune lansate pe cale aeriană şi maritimă, rachete hipersonice Kinjal, lansate aerian, şi rachete tactice Iskander-M, a indicat Borisov.

"Aceste tipuri de arme sunt intens dezvoltate, cu accent pe utilizarea lor rapidă, cu precizie înaltă, pe distanţe lungi, împreună cu proiectarea de noi sisteme hipersonice", a adăugat el.

În plus, sistemele de rachete de coastă Bastion sunt acum capabile să lovească ţinte terestre, a spus vicepremierul rus. "Modernizarea acestui sistem a făcut posibilă lansarea de rachete Onix (supersonice) asupra unor ţinte importante inamice de la sol. Eficacitatea distrugerii garantate a diferitelor tipuri de ţinte a fost confirmată în cursul operaţiunii militare speciale", a afirmat oficialul rus în interviul pentru Interfax.

Dar, după cum a relatat luni publicaţia ucraineană specializată Defense Express, citând surse militare de la Kiev, trupele ruse au lansat în noaptea de duminică spre luni atacuri cu rachete de fabricaţie sovietică X-22, care au fost lansate de bombardiere strategice Tu-22M3.

Potrivit unor surse, forţele aeriene ruse au efectuat lovituri asupra unor ţinte din regiunea Doneţk cu rachete de croazieră lansate pe cale aeriană X-22, pentru prima oară de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

În jur de şase rachete X-22 au fost lansate asupra unor localităţi situate în apropiere de linia frontului din regiunea Doneţk.

Conform analiştilor de la Defense Express, dacă aviaţia rusă a început să folosească rachete sovietice, atunci aceasta ar putea să însemne că stocurile de Kalibr şi Iskander au fost puternic diminuate.

X-22 sunt rachete de croazieră sovietice care au fost fabricate în anii 1960-1970. Din cauza uzurii fizice, acestea ar putea prezenta diferite pericole. Înainte de începerea războiului în Ucraina, după cum scriu jurnaliştii ucraineni, rachetele de acest tip se aflau la păstrare în depozite, dar formal erau în serviciu, potrivit publicaţiei Focus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult