Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mărturiile supraviețuitorilor celui mai sângeros atac terorist din istoria Israelului. „Nu ne putem simți în siguranță”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În plin război pe mai multe fronturi, Israelul comemorează, luni, 7 octombrie, cel mai sângeros atac terorist din istoria țării. În urmă cu un an, mii de militanți Hamas au doborât gardul de securitate de la graniță și au dat năvala în Israel.

Au ucis la întâmplare soldați, tineri, femei și copii.

Au atacat cu grenade, puști de asalt și cuțite kibbuțuri și un festival de muzică în aer liber. În total, 1.200 de oameni au murit, iar 251 au fost luați ostatici. 97 de persoane sunt încă în mâinile teroriștilor.

Era ora 6 și jumătate dimineața, când Hamas a lansat - pe 7 octombrie 2023 - aproape 3.000 de rachete spre Israel.

În acest timp, aproape 6.000 de militanți Hamas - inclusiv patru mii de luptători palestinieni de elită - luau cu asalt bariera de securitate dintre Israel și Fâșia Gaza. Au folosit mașini, motociclete și chiar parapante pentru a străbate rapid distanța de la graniță până în cele mai apropiate localități.

Un comando terorist a atacat festivalul de muzică Nova. 360 de tineri nevinovați au fost vânați prin tufișuri și uciși. Chipurile lor formează acum o „grădină” a durerii în locul unde a avut loc masacrul.

Citește și
fâșia gaza
Dezastru în Fâșia Gaza. Crimele de război de care sunt acuzate Israelul şi Hamas după un an de conflict

Ziv nu-și poate șterge din minte momentul în care teroriștii aruncă grenade în adăpostul unde se ascundea cu mai mulți prieteni.

Ziv Abud, supraviețuitoare: „Jumătate din cei care se aflau în adăpost au fost uciși în primul atac. Apoi, teroriștii au intrat în încăpere și au răpit patru oameni, inclusiv pe iubitul meu”.

Zeci de tineri au fost luați ostatici. Noa Argamani, filmată în timp ce era dusă în Gaza pe o motocicletă, a fost salvată după aproape opt luni de captivitate de militarii israelieni.

Teroriștii au atacat și orașul Sderot, dar și mai multe kibbuțuri de lângă enclava palestiniană. Au intrat din casă în casă și au ucis familii întregi. Oamenii s-au încuiat în camerele de siguranță, dar atacatorii au incendiat locuințele și cei închiși au murit asfixiați. Bătrâni fragili și bolnavi, femei și un bebeluș de nouă luni au fost luați ostatici.

Blocați în locuințe, unii localnici au așteptat sosirea militarilor israelieni chiar și 12 ore.

Shlomo Margalit, supraviețuitor din Nir Oz: „Teroriștii au încercat să deschidă ușa, nu au reușit, au mai încercat de câteva ori, apoi au renunțat. Acum suferim de sindromul supraviețuitorului. Noi de ce am supraviețuit? Nu avem un răspuns”.

La un an distanță, în kibbuțurile îndoliate se observă o liniște tulburătoare. Cele mai multe familii încă trăiesc în locuințe puse la dispoziție de guvern.

Lilach Almog, supraviețuitoare: „Încă nu pot să dorm, războiul nu s-a terminat, copilul încă udă patul. Cât timp luptele vor continua, nu ne putem simți în siguranță, nu ne putem întoarce la viețile noastre”.

117 ostatici au scăpat din mâinile Hamas - ca parte a unor schimburi de prizonieri, ori salvați de soldații israelieni. Și 37 de trupuri fără viață au fost repatriate din Gaza. Aviva și-a lăsat soțul în Gaza.

Aviva Siegal, ostatică eliberată: „97 de israelieni se află și acum în mâinile Hamas. Familiile ostaticilor cer în stradă, săptămânal, încheierea unui acord pentru încetarea focului și eliberarea captivilor. Deocamdată, apelurile lor disperate au rămas fără răspuns. Benjamin Netanyahu le-a promis cetățenilor o victorie „totală” și că va nimici Hamas”.

Israelul a declanșat bombardamente necruțătoare în Fâșia Gaza și o invazie terestră care a lăsat în urmă 42.000 de morți, potrivit ministerului palestinian al sănătății. Majoritatea victimelor sunt civili, inclusiv femei și copii.

Fâșia Gaza este o ruină, iar liderul grupării Hamas se ascunde în tunelurile din enclavă. Gruparea încă are capacitatea de a lansa rachete către Israel.

Liat Atzili, ostatică eliberată: „Israelienii își doresc probabil ca palestinienii să nu mai existe. Iar palestinienii își doresc ca evreii să dispară. Dar asta nu se va întâmpla. Nu trebuie să ne iubim unii pe alții. Trebuie doar să ne înțelegem reciproc. Trebuie să găsim o cale ca să viețuim laolaltă și în siguranță. Iar singura cale pentru a obține asta e pacea”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult