Mărturiile părinţilor copiilor blocaţi în peştera din Thailanda: “S-au născut din nou”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cel puțin așa apar în noi imagini, filmate în subteran, de către echipele de salvatori care le aduc alimente și medicamente.
Potrivit ministrului thailandez de Interne, operațiunea de evacuare ar trebui grăbită, pentru că nivelul apei din complexul de peșteri va crește, în urma ploilor din sezonul musonic.
În imaginile postate de trupele speciale thailandeze, copiii apar înveliți în folii de protecție termică, în peștera luminată cu torțe.
Sunt zâmbitori și se prezintă, pe rând, scafandrilor salvatori care ajung până la ei. De asemenea, le adresează salutul tradițional, "wai", cu palmele împreunate în dreptul feței.
În alte înregistrări video se vede cum un medic militar îi tratează pe unii dintre băieţi de zgârieturi și contuzii ușoare.
Pe pereții de piatră se văd scrijelite numele membrilor echipei de fotbal, formată din adolescenți între 11 şi 16 ani. A fost - se pare - un gen de inițiere. Pentru asta au intrat în complexul de peșteri, dar au fost surprinși de creșterea rapidă a nivelului apei și așa au rămas captivi în subteran, pe 23 iunie.
Echipele de intervenţie înceracă, de asemenea, să instaleze o linie telefonică, pentru că băieţii să poată vorbi cu familiile, dar până acum nu au reușit.
Mamă victimă: “Când am aflat că i-au găsit am simțit că băiatul meu s-a născut a doua oară. Erau 50 la sută șanse să-i găsească, așa mă gândeam eu... Poate vom fi binecuvântați să fim din nou împreună.”
Salvatorii caută cea mai bună cale pentru a-i aduce la suprafață pe cei 12 copii și antrenorul lor. Pentru asta, însă, trebuie să-i învețe să se scufunde și să înoate prin apă mâloasă, aproape 2 kilometri. Cum în Thailanda a început sezonul musonic, cu ploi abundente, riscul ca nivelul apei din subteran să crească este tot mai mare.
Narohgsak Osatanakorn, guvernatorul regiunii: “Băieții au încercat măștile pentru scufundare, au exersat respirația cu mască, dar nu au intrat încă în apă. Curenții sunt foarte puternici și ar fi riscul prea mare dacă s-ar scufunda acum.”
Permanent este pompată apa în exterior, ca să nu se inunde și mai mult măcar acea încăpere din complexul de peșteri unde se află captivii.