Martor: Înainte să se izbească de pământ, din avion ieșea fum și se auzea un zgomot ciudat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
„Eram pe munte, în apropiere, când am văzut avionul îndreptându-se spre munte, înainte să se întoarcă brusc. Din partea din spate ieșea foarte mult fum, iar apoi s-a prăbușit”, a spus Gebeyehu Fikadu, pentru CNN.
El și alți trei localnici se aflau în zonă în căutare de lemn de foc.
„S-a prăbușit cu un zgomot puternic. Când s-a prăbușit, bagajele și hainele s-au răspândit pe câmp și au luat foc. Înainte să lovească pământul, avionul scotea un zgomot neplăcut și din el ieșea mult fum”, a mai spus el.
Alți doi martori citați de Sky News au declarat că avionul a încercat să se redreseze, însă în cele din urmă s-a prăbușit.
Toate cele 157 de persoane care se aflau la bordul aeronavei care se îndrepta spre Nairobi au murit. Victimele provin din 35 de țări.
Autoritatea aeronautică din China a solicitat, luni, tuturor companiilor aeriene care folosesc avioane Boeing 737 Max 8 să le oprească la sol, ca urmare accidentului aviatic din Etiopia, în urma căruia 157 de persoane și-au pierdut viața. Aceeași decizie a fost luată și de compania Ethiopian Airlines, împlicată în tragedia de duminică, dar și Insulele Cayman.
Câteva ore mai târziu, și Ministerul de Transporturi din Indonezia a cerut ca toate avioanele Boeing 737 MAX 8 să fie ținute la sol, pentru a se face verificări, scrie CNN.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: CNN
Etichete: avion prabusit , etiopia , Ethiopian Airlines , avion etiopia
Dată publicare: 11-03-2019 15:09