Marine Le Pen este acuzată de OLAF că ar fi deturnat 600.000 de euro din bani europeni
Potrivit Agerpres, care citează AFP, acuzaţia vine din partea biroului european antifraudă, potrivit unui nou raport dezvăluit sâmbătă de site-ul francez de ştiri Mediapart şi predat justiţiei franceze.
Parchetul din Paris a confirmat pentru AFP că a primit acest raport pe 11 martie, care în prezent este analizat.
"Sunt surprins de sincronicitatea izbitoare a dezvăluirii" şi de "instrumentalizarea" sa, a reacţionat pentru AFP Rodolphe Bosselut, avocatul lui Marine Le Pen.
Politiciana se află în campanie pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc pe 24 aprilie, şi în care se va confrunta cu preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron.
Bosselut a mai declarat că este "consternat de felul în care acţionează OLAF (Oficiul european de luptă antifraudă), fără caracter contradictoriu" în privinţa unor "fapte din urmă cu mai bine de zece ani", în cazul unor.
Marine Le Pen "nu a fost citată de nicio autoritate judiciară franceză", a adăugat avocatul, care a deplâns, de asemenea, că nici el, nici clientul său nu au fost destinatarii raportului final.
Potrivit acestuia, ancheta OLAF este deschisă din 2016, iar doamna Le Pen a fost audiată prin corespondenţă în martie 2021.
Alegeri prezidențiale în Franța. Lovitură de imagine pentru Marine Le PenRaportul din care Mediapart a publicat fragmente se referă la cheltuielile pe care grupurile politice le pot folosi în contextul mandatului de europarlamentari şi pe care Marine Le Pen şi apropiaţii săi le-ar fi folosit în scopuri politice naţionale, pentru cheltuieli personale sau pentru servicii în beneficiul unor companii comerciale apropiate partidului său, Adunarea Naţională (RN) şi grupului parlamentar de extremă dreapta Europa Naţiunilor şi Libertăţii (ENL).
Raportul OLAF îi priveşte pe Marine Le Pen şi pe alţi trei foşti europarlamentari - tatăl ei Jean-Marie Le Pen, fostul ei însoţitor Louis Aliot şi Bruno Gollnisch, membru al biroului naţional al RN - şi ENL.
Aceştia sunt acuzaţi pentru deturnarea a aproximativ 600.000 de euro, bani care ar trebui rambursaţi.
Potrivit raportului, candidata RN ar fi deturnat personal în jur de 137.000 de euro din bani publici în perioada în care a fost europarlamentară, între 2004 şi 2017.
Din iunie 2017, Marine Le Pen este urmărită penal şi în ancheta desfăşurată la Paris pentru suspiciuni privind locuri de muncă fictive pentru asistenţi ai partidului în Parlamentul European.
Marine Le Pen este acuzată pentru "deturnare de fonduri publice" şi "complicitate" la această infracţiune în cadrul anchetei franceze.
Sursa: Agerpres
Etichete: Franta , alegeri prezidentiale , frauda , marine le pen , OLAF
Dată publicare: 17-04-2022 13:15