Marea Britanie nu se va întoarce la imigraţia necontrolată pentru a rezolva crizele carburanţilor şi alimentelor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Boris Johnson a sugerat că aceste probleme fac parte din perioada de ajustări post-Brexit. După penuria de benzină, acum și farmaciile anunță că se confruntă cu întârzieri în livrările de medicamente.
În jur de 200 de militari britanici au urcat la volanul cisternelor pentru a duce carburnat în benzinarii. Chiar dacă situația s-a îmbunătățit comparativ cu săptămână trecută, încă sunt numeroase stații fară marfă. Iar în jurul celor care au ce vinde sunt cozi imense.
Șeful guvernului a recunoscut că lanțul de aprovizionare va continua să fie perturbat și în lunile următoare.
La conferinţa Partidului Conservator organizată în Manchester, Boris Johnson s-a văzut nevoit să-şi apere deciziile privind limitarea drastică a imigrației.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii: "Acum avem un sistem care ne permite să controlăm imigrația și ne dă flexibilitate. Și putem deschide piața muncii dacă e nevoie. Dar nu vrem să ne întoarcem la situația în care am permis industriei transportatorilor să se șusțină prin salariile mici acordate imigranților. Asta a ținut salariile jos și la fel și condițiile de muncă. Tocmai de asta nu vor acum britanicii să intre în acest domeniu".
Este declarația lui Boris Johnson cea mai aproape de o recunoaștere a faptului că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a contribuit la problemele de pe piața muncii, perturbând totul, de la livrările de combustibil la o previzibilă penurie de curcani pentru Crăciun. Dar mesajul ferm din partea cabinetului Johnson este că firmele trebuie să atragă muncitori britanicii prin salarii mai mari și alte facilitați.