Managerul de campanie al lui Donald Trump a fost testat pozitiv cu noul coronavirus
Stepien are simptome uşoare şi se află în carantină.
El a fost cu Trump la dezbaterea prezidenţială din Cleveland de marţi, dar nu este clar când a fost ultima oară alături de preşedinte. Totuşi, el a fost alături de multe alte persoane sâmbătă, duminică, luni şi marţi, la pregătirea dezbaterii.
Şi fosta consilieră Kellyanne Conway, care a fost la aceste întâlniri, a anunţat că a fost testată pozitiv.
Preşedintele Donald Trump a fost transportat, vineri, la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed pentru a fi tratat pentru Covid-19, a declarat secretarul de presă de la Casa Albă.
Măsura e una de precauţie, au transmis oficialii americani. Trump a ieşit pe propriile picioare din reşedinţa sa, purtând mască, în prima apariţie în public de la anunţul că este infectat cu noul coronavirus. Detalii AICI