Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Macron şi Putin au căzut de acord să încerce obţinerea unui armistiţiu în Ucraina

Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi rus Vladimir Putin au convenit duminică să facă tot posibilul pentru a se ajunge rapid la un armistiţiu în estul Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Cei doi lideri au căzut de asemenea de acord, în cadrul unei convorbiri telefonice, asupra "necesităţii de a privilegia o soluţie diplomatică la criza actuală şi de a face totul pentru a o obţine", a adăugat preşedinţia franceză.

Palatul Elysee a mai precizat că Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, "se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov în următoarele zile".

De asemenea, preşedintele rus Vladimir Putin i-a reiterat omologului său francez Emmanuel Macron "intenţia de a-şi retrage trupele" din Belarus "la finalul exerciţiilor în desfăşurare", a transmis duminică Palatul Elysee la finalul unei discuţii telefonice între cei doi lideri.

"Va trebui să verificăm acest lucru, pentru că poate lua puţin timp", a adăugat preşedinţia franceză, "constatând în acelaşi timp că declaraţiile autorităţilor belaruse", care au afirmat că trupele ruse vor rămâne, "nu coincid cu afirmaţiile preşedintelui Putin".

Citește și
ucraina lugansk
Criza din Ucraina. Ministrul de Externe: Rusia trebuie oprită acum. Să se pună în aplicare sancţiunile

De partea cealaltă, Kremlinul a transmis că Putin a spus în discuţia cu Macron că "provocările" ucrainene sunt cauza agravării ciocnirilor cu separatiştii în estul Ucrainei, precizând în acelaşi timp că vrea să "intensifice" eforturile diplomatice pentru rezolvarea conflictului.

Conform Kremlinului, preşedintele rus i-a cerut omologului său francez ca NATO şi SUA "să ia în serios" cerinţele Rusiei în privinţa securităţii sale, aflate în centrul crizei actuale dintre Moscova şi Occident.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult