Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Macron, considerat învingător în dezbaterea televizată cu Le Pen. „Depindeți de puterea Rusiei și depindeți de Putin"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost considerat mai convingător decât candidata de extremă dreapta Marine Le Pen în dezbaterea televizată de miercuri seara, înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care va avea loc duminică.

Sondajul rapid realizat de Elabe pentru BFM TV a constatat că 59% dintre telespectatorii chestionaţi l-au considerat pe Emmanuel Macron mai convingător, scrie Agerpres.

CITIȚI ȘI: Alegeri prezidențiale Franța 2022: Emmanuel Macron se distanțează de Marine Le Pen conform ultimului sondaj electoral

Preşedintele Macron a avut câteva cuvinte grele pentru contracandidata lui, Marine Le Pen, pe care a acuzat-o de legături cu Rusia, din cauza unui împrumut contractat în urmă cu 7 ani de la o bancă ruso-cehă.

Emmanuel Macron, președintele Franței:  "Ați fost unul dintre primii politicieni europeni care, în 2014, au recunoscut rezultatul anexării Crimeei. Depindeți de puterea Rusiei și depindeți de dl. Putin. Pentru că la câteva luni după ce ați spus asta, doamnă Le Pen, ați contractat un împrumut de la o bancă rusească."

 

Principalele teme dezbătute în cadrul dezbaterii au fost rolul Franţei în Europa, mai ales în contextul războiului din Ucraina, dar și agenda internă, economia și nivelul de trai.

CITIȚI ȘI: Cine este Emmanuel Macron. Ce crede candidatul la alegerile prezidențiale din Franța despre NATO, UE și migrație

Dezbaterea ar putea fi decisivă pentru rezultatul turului al doilea al prezidențialelor, care va avea loc duminică.

În 2017, acelaşi institut de sondare a opiniei publice a constatat că 63% din cei chestionaţi l-au considerat mai convingător pe Macron.

CITIȚI ȘI: Cine este Marine Le Pen, candidata care concurează cu Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța în 2022

Sondajele de opinie privind intenţiile de vot pentru alegerile din 24 aprilie estimează că Emmanuel Macron va ieşi câştigător cu aproximativ 55,5% din voturi. În 2017, Emmanuel Macron a învins-o pe Marine Le Pen cu 66,1% din voturi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult