Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Macron, avertizează: Franţa ''nu va tolera'' ca armata israeliană să vizeze din nou ''în mod deliberat'' Căştile albastre

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a considerat vineri "complet inacceptabil" ca forţele ONU de menţinere a păcii să fie "vizate în mod deliberat de forţele armate israeliene" în sudul Libanului şi a avertizat că Franţa "nu va tolera" noi tiruri. 

"Condamnăm. Nu tolerăm acest lucru şi nu vom tolera să se întâmple din nou", a spus preşedintele francez în cadrul unui summit în Cipru al ţărilor mediteraneene din Uniunea Europeană. Aceste ţări Med9 (Franţa, Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Croaţia, Slovenia, Cipru şi Malta) au cerut în ceea ce priveşte conflictele din Gaza şi Liban "o încetare a ostilităţilor şi reluarea discuţiilor" pentru "găsi o soluţie justă şi durabilă în regiunea noastră", a declarat preşedintele cipriot Nikos Christodoulides la încheierea reuniunii. "Tot ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu are un impact decisiv asupra întregii regiuni", a adăugat el, mulţumind regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, care a participat la o parte a reuniunii la Paphos, în vestul insulei. Această "încetare a focului este esenţială atât în Gaza, cât şi în Liban", a insistat preşedintele Emmanuel Macron. Forţa interimară de pace a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) a anunţat vineri că doi membri srilankezi ai Căştilor albastre au fost răniţi în apropierea frontierei cu Israelul, afirmând că tirurile armatei israeliene reprezintă un "risc foarte mare" pentru soldaţii săi. Joi, doi membri indonezieni ai Căştilor albastre au fost răniţi în urma unui atac al forţelor israeliene asupra sediului UNIFIL, provocând proteste la nivel internaţional, Roma referindu-se chiar la posibile "crime de război", în timp ce Parisul l-a convocat vineri pe ambasadorul Israelului în Franţa în legătură cu acest incident. UNIFIL, care are 10.000 de soldaţi desfăşuraţi în sudul Libanului, a raportat din nou vineri că sediul său "a fost vizat de explozii pentru a doua oară în 48 de ore" în apropierea unui "turn de observaţie" şi "două Căşti albastre au fost rănite".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult