Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Macron a spus că cedează avioane de vânătoare de tip Mirage-2000 Ucrainei şi că vrea să formeze o brigadă în Franţa

Preşedintele francez Emmanuel macron anunţă joi seara, într-un interviu televizat, trimiterea de avioane de vânătoare tip Mirage-2000, fabricate de Dassault, în Ucraina, să lupte împotriva Rusiei.

”Avem în continuare aceeaşi filosofie: ajutăm Ucraina să lupte”, a anunţat şeful statului francez.

”Mâine (vineri), vom lansa o nouă cooperare şi vom anunţa cedarea unor (avioane de vânătoare de tip) Mirage-2000, care vor permite Ucrainei să-şi apere cerul”, anunţă Emmanuel Macron.

În prezent, patru ţări s-au angajat să trimită avioane de luptă americane de tip F-16 Ucrainei - Belgia, Danemarca, Norvegia şi Olanda.

”Vom forma piloţi ucraineni încă din această vară. În mod normal sunt necesare cinci până la şase luni”, a precizat Emmanuel Macron.

Citește și
Emmanuel Macron și Marine Le Pen
Marine Le Pen îl acuză pe Macron că vrea să intre în război cu Rusia. „Intrare mecanică într-un război mondial”

El anunţă că această formare urmează să aibă loc în Franţa.

”Dorinţa noastră este să formăm o brigadă. Propunem să formăm 4.500 de militari ucraineni, să-i echipăm şi să-i antrenăm”, a continuat el.

Şeful statului francez a anunţat că trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina nu se află pe ordinea de zi, în pofida faptului că această problemă ”nu este tabu”, în opinia sa.

Franţa susţine un plan al unui Coaliţiei europene de instructori militari care să foemeze trupe ucrainene în Ucraina.

Însă acest proiect pare departe de a fi fost finalizat, deoarece numeroase ţări se întrebă care sunt consecinţele în privinţa Moscovei.

Kremlinul a ameninţat Franţa cu represalii la începutul acestei săptămâni în acest subiect.

”Niciun instructor care se ocupă de formarea unor militari ucraineni nu are imunitate. Nu contează dacă ei sunt francezi sau nu”, a ameninţat marţi un purtătror de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Să te duci să formezi pe cineva în vestul Ucrainei, în zona liberă, nu este un factor de escaladare”, îi replică joi Emmanuel Macron.

El subliniază că ”formarea în Ucraina este cerută de către ucraineni”.

Emmanuel Macron face aceste anunţuri cu o zi înaintea unei întâlniri foarte aşteptate cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Palatul Élysée.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult