Lukaşenko va face o vizită în Rusia, în zilele următoare. Anunțul Kremlinului
"Pregătirile sunt în plină desfăşurare. General vorbind, este de aşteptat să se întâmple în câteva zile. Vă vom informa la timpul potrivit", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS.
Vizat de proteste zilnice de la contestatele alegeri prezidenţiale de la începutul lunii august, Lukaşenko încearcă să obţină sprijinul Rusiei vecine pentru a-şi menţine controlul asupra puterii, în contextul în care oficiali ai Uniunii Europene au spus că noul mandat obţinut este ilegitim.
Peste 100.000 de oameni au protestat împotriva lui Lukașenko. 633 au fost arestațiPoliţia din Belarus a transmis luni că a arestat 633 de persoane în timpul manifestaţiei ample de duminică a opoziţiei împotriva realegerii, la începutul lunii august, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit AFP.
″În total, 633 de persoane au fost reţinute ieri pentru încălcarea legii privind evenimentele în masă”, a precizat Ministerul de Interne belarus într-un comunicat.
Conform Ministerului de Interne, 363 dintre ele erau încă în detenţie provizorie luni, în aşteptarea analizării dosarelor lor de către tribunale.
Este cel mai mare număr de arestări la o manifestaţie a opoziţiei de la primele proteste declanşate după alegerile prezidenţiale de la 9 august, reprimate cu severitate de forţele de ordine.
Potrivit AFP, peste 100.000 de persoane au defilat duminică în centrul Minskului la apelul opoziţiei, în al patrulea weekend consecutiv de mobilizare în masă.
La fel ca în urmă cu o săptămână, forţele de ordine au desfăşurat dispozitive impresionante. Armata şi vehicule blindate au înconjurat clădiri strategice, iar staţiile de metrou au fost blocate cu bariere şi sârmă ghimpată. În unele imagini se vede cum bărbaţi cu cagulă, în civil sau înarmaţi cu bastoane, circulă prin centrul oraşului şi îi urmăresc pe manifestanţi.
Acţiuni de protest au avut loc şi în numeroase alte oraşe, în special la Grodno şi Brest, ambele în vestul ţării.
Lukașenko, la putere de 26 de aniÎn vârstă de 66 de ani, Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani şi a cărui realegere la 9 august este contestată de opoziţie, care susţine că scrutinul a fost fraudat, continuă să excludă orice dialog şi caută sprijinul Moscovei.
Departe de a da înapoi, autorităţile şi-au înmulţit săptămâna trecută arestările ca răspuns la mobilizarea studenţilor.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , kremlin , belarus , aleksandr lukasenko
Dată publicare: 07-09-2020 14:14