Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lukaşenko doreşte mobilizarea elevilor pentru recolta de cartofi

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a lansat luni un apel la mobilizarea şcolarilor pentru recolta de cartofi din această fostă republică sovietică, afirmând că va fi un „bun antrenament fizic” pentru ei şi o „mulţumire” pentru părinţii lor.

Principal aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, fost director al unei ferme de stat sovietice care, din 1994, conduce ţara cu o mână de fier, este cunoscut pentru derapajele sale verbale şi propunerile radicale.

El s-a arătat indignat luni, în cursul unei şedinţe de guvern, că este interzisă în şcolile din Belarus „mobilizarea elevilor pentru recoltarea de mere sau cartofi”, descriind această stare de fapt drept o „sălbăticie”.

„Cu ce exemplu ne vom creşte atunci şcolarii, copiii?”, a întrebat el, referindu-se la această practică care exista pe vremea URSS.

„Se spune că este exploatare. Dar ce exploatare poate fi dacă este vorba despre o persoană merge la muncă timp de cinci sau şase ore? Va fi o mulţumire pentru părinţi şi un bun antrenament fizic pentru copii”, a continuat şeful statului, apreciind că aceasta că va „uni oamenii”.

Citește și
aleksandr lukasenko
Aleksandr Lukașenko: Nu va exista nicio mobilizare în Belarus

În 2020, Aleksandr Lukaşenko a recomandat sauna, un pahar de vodcă pe zi şi munca la câmp, pe tractor, ca remedii eficiente împotriva coronavirusului.

Aliat al Moscovei şi învecinat cu Ucraina, Belarusul nu participă direct la ofensiva rusă, dar în februarie şi-a pus teritoriul la dispoziţia forţelor ruse, care l-au folosit ca bază pentru atacul lor iniţial împotriva Kievului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult