Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a intrat în Cartea Recordurilor ca persoana cu cele mai multe sancțiuni

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a primit miercuri, din partea Cărţii Recordurilor din Rusia, un certificat care atestă că este cetăţeanul rus cu cel mai mare număr de sancţiuni personale aplicate de entităţi străine.

Acestea au fost acordate pentru sprijinul acordat de el campaniei militare ruse din Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres. "Recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni personale impuse unei persoane, cu 15 sancţiuni, îi revine lui Ramzan Kadîrov", a declarat redactorul-şef al Cărţii Recordurilor din Rusia, Stanislav Konenko, citat de TASS. "Premiul" a fost înmânat în timpul aniversării a 204 ani de la atestarea documentară a oraşului Groznîi, capitala Ceceniei, care coincide cu împlinirea a 47 de ani de către liderul cecen. Kadîrov a primit şi un certificat care atestă că deţine recordul pentru cel mai mare număr de sancţiuni la nivel mondial impuse unei persoane, familiei sale şi adepţilor săi. "Mă aflu pe lista sancţiunilor pentru că apăr islamul, tradiţiile şi obiceiurile noastre şi securitatea ţării noastre. Nimic nu este mai important pentru mine. Din acest motiv sunt fericit", a declarat Kadîrov, la primirea certificatului. Anterior, liderul cecen s-a lăudat că este persoana cu cel mai mare număr de sancţiuni la nivel internaţional, depăşindu-i până şi pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi pe preşedintele sirian Bashar al-Assad. El a dat asigurări că împotriva lui, a familiei şi susţinătorilor săi, a proprietăţilor sale şi a organizaţiilor pe care le conduce au fost impuse cel puţin 70 de sancţiuni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult