Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Le Monde: Noul coronavirus circula în Franţa încă din noiembrie 2019, potrivit unui studiu

Noul coronavirus SARS-CoV-2 circula în Franţa încă din noiembrie 2019, arată un studiu, care pune în dificultate ipoteza răspândirii Covid-19 de la Wuhan din China.

Noul coronavirus SARS-CoV-2 se afla în circulaţie în Franţa în noiembrie 2019, potrivit unor lucrări ale unor cercetători francezi, publicate sâmbătă, care pun în dificultate ipoteza apariţiei şi răspândirii Covid-19 dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan (centru) la începutul lui decembrie 2019, relatează Le Monde.

Medici de la Spitalul Albert-Schweitzer din Colmar, în Haut-Rhin, au reanalizat, în mai, sute de scanere toracice ale unor pacienţi internaţi în instituţia lor, începând din octombrie 2019, cu pneumonii grave, intrigaţi de mai multe cazuri clinice care au precedat epidemia Covid-19, transmite News.ro.

Unul dintre aceşti bolnavi, spitalizat la 16 noiembrie, prezenta leziuni asemănătoare celor cauzate de Covid-19.

O prezenţă a noului coronavirus pe teritoriul francez era suspectată începând de la această dată, însă, în lipsa analizei unor prelevări biologice, această ipoteză rămânea fragilă.

Citește și
carantina
Călătorii sosiţi în Anglia din ţări de pe „lista roșie”, care încalcă regulile de carantină, riscă pedeapsa cu închisoarea

Lucrări ale unor cercetători francezi, publicate sâmbătă în revista European Journal of Epidemiology, susţin aceste abservaţii.

Ele arată, cu un nivel înalt de probă, că SARS-CoV-2 circula deja în Franţa în noiembrie 2019.

Cercetătorii, conduşi de către profesorul Fabrice Carrat, directorul Institutului Pierre-Louis de Epidemiologie şi Sănătate Publică (Inserm, Universitatea Sorbona), au procedat cu o atenţie deosebită.

Ei au analizat 9.144 de eşantioane sangvine recoltate de la participanţi la cohorta ”Constances”, cea mai mare cohortă epidemiologică urmărită în Franţa, de peste 200.000 de persoane.

Ei le-au analizat mai întâi cu un test rapid de detectare a imunoglobulinei de tip G (IgG) anti-SARS-CoV-2.

Acest test are reputaţia că generează rezultate „fals pozitive”, iar autorii le-au confirmat sau infirmat cu ajutorul unui al doilea test, foarte specific, dar mai delicat de realizat.

Dintre cele 9.114 de eşantioane analizate, 13 eşantioane recoltate începând din noiembrie 2019 şi până în ianuarie 2020 s-au dovedit pozitive la ambele teste, dintre care zece au fost recoltate în noiembrie sau decembrie.

„Am început să analizăm eşantioane recoltate în ianuarie şi februarie şi am găsit mult mai multe (rezultate) pozitive faţă de ceea ce ne aşteptam”, declară epidemiologul Marie Zins de la Inserm, Universitatea din Paris, principala investigatoare a cohortei „Constances”.

„Am încercat, astfel, să vedem dacă găsim din toamnă”, declară ea.

„Aceste rezultate sugerează că, încă din noiembrie şi decembrie, nivelul contaminării în Franţa era deja de un caz la 1.000”, declară profesorul Fabrice Carrat.

„Aceste rezultate nu arată o suprareprezentare a bolii în anumite regiuni”, spune el.

„Pare să găsim cazuri în mod sporadic, în întreaga ţară”, precizează profesorul Fabrice Carrat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult