Kuleba: „Ucraina are nevoie de tancuri occidentale, nu de cele vechi din epoca sovietică”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE
Asaltul a continuat, la fel ca luptele sângeroase, în interiorul zonei industriale. Iar rachetele rusești au lovit diverse orașe din Ucraina. Un consilier al președintelui Zelenski a spus că o contraofensivă împotriva rușilor nu poate fi pornită mai devreme de jumătatea lunii viitoare, când ucrainenii speră că vor primi mai mult armament greu de la aliați. Atenție, urmează imagini și detalii,care vă pot afecta emoțional.
Ar putea fi ultimele zile ale bătăliei pentru controlul total al Mariupolului. Bombardamentelele ruse au crescut tot mai mult în intensitate și forțele ruse par să fi lansat o ofensivă totală în zona industrială Azovstal.
Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov: „Inamicul a pătruns pe teritoriul combinatului siderurgic. Se dau lupte grele și sângeroase. Sunt mândru de soldații mei care fac eforturi supraomenești pentru a limita asaltul. Situația este extrem de dificilă, dar noi continuăm să îndeplinim ordinul de a menține apărarea cu orice preţ”.
Potrivit unui consilier al ministerului ucrainean al Apărării, ruşii ar fi găsit un trădător printre foştii muncitori de la Azovstal - un electrician, care le-a arătat intrările în reţeaua de tuneluri, iar acum încearcă să pătrundă în subteran, acolo unde este ultima reduta a aparatorilor din Mariupol.
Pe de altă parte, Rusia a anunțat o încetare a focului timp de trei zile, până sâmbătă, între 8 dimineaţa şi 6 seara, pentru evacuarea ultimilor civili - al căror număr este estimat la 200 - care mai sunt în bunkerele subterane, alături de ultimii luptători ucraineni.
Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA: „Este tendința Federației Ruse de a îmbrățișa așa-zisa pauză umanitară, de a se deghiza ca un actor care joacă rolul preocupărilor umanitare, doar pentru a relua imediat bombardamentele și violența”.
Și Kievul este sceptic în privința menținerii armistițiului și președintele Zelenski a cerut ajutorul ONU și Crucii Roșii.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Am vorbit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, despre ceea ce s-a făcut și despre ce mai rămâne de făcut pentru a-i salva pe locuitorii din Mariupol și pe apărătorii orașului. Mai sunt încă, acolo, civili, femei, copii... E nevoie de timp pentru a-i scoate pe acești oameni din buncăre, din locurile subterane unde s-au ascuns. În condițiile date nu putem folosi echipamente speciale pentru a îndepărta dărâmăturile. Totul este făcut cu mânile goale”.
Investigație AP: 600 de victime după atacul asupra Teatrului Dramatic din MariupolPe de altă parte, o investigaţie a agenției Associated Press arată că numărul victimelor de la teatrul Mariupol, bombardat pe 16 martie, este cel puțin dublu față de cel estimat inițial. Ar fi murit probabil 600 de oameni, aflați atunci în adăposturile de la subsolul teatrului sau in apropierea clădirii.
Oksana Syomina, supraviețuitoare a teatrului din Mariupol: „Toți acei oameni sunt încă sub dărâmături, pentru că mormanele de moloz sunt încă acolo. Nimeni nu i-a dezgropat. Zona este o mare groapă comună”.
Zeci de oameni au fost răniți la Kramatorsk, în regiunea Donețk, după bombardamentul de miercuri noapte. Primarul local spune că proiectilele au explodat într-o zonă rezidențială din partea centrală a orașului.
Unele imagini surprind momentul când rachetele rusești lovesc un pod din Dnipro, în timp ce mașinile circulă pe el.
Volodimir Zelenski: „Invadatorii ruși au lansat un alt atac cu rachete asupra orașelor noastre - Dnipro, Nikolaev, Odesa, Zaporijia, orașe din Donbas și alte regiuni. Aceste crime vor primi un răspuns din partea justiției, dar și un răspuns concret, pe câmpul de luptă”.
SUA: Rusia atacă infrastructura critică din partea de vestForțele ruse încearcă să lovească depozite de armament si transporturi cu arme livrate de occidentali, precum și căile de acces prin care acestea ajung la trupele ucrainene.
John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului: „Forţele ruseşti încearcă să lovească ceea ce noi considerăm a fi ținte de infrastructură critică din partea de vest. Credem că acesta este un efort de a încerca să perturbe capacitatea ucrainenilor de a-și spori puterea militară și de a se întări”.
În pofida acestor lovituri, Statele Unite sunt încă în măsură să livreze asistență militară în regiune, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Dar, este mare nevoie de tancuri moderne, spune ministrul ucrainean de Externe.
Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: „Tancuri occidentale, nu cele vechi din epoca sovietică. Avem nevoie de tancuri occidentale. Nu ne mai putem baza pe aprovizionarea cu armament din epoca sovietică. Vom pierde unele teritorii și războiul se va prelungi, dacă nu primim aceste arme la timp”.
Mii de ucraineni încearcă zilnic să scape din Herson, singura capitala regionala din sudul Ucrainei, aflata sub controlul rușilor.
Altfel, Rusia a anunțat că armata sa a simulat lovituri cu rachete balistice Iskander, cu capabilități nucleare, în enclava Kaliningrad, de la Marea Baltică, situată între două țări membre ale Uniunii Europene, Polonia și Litiuania. Dar rachetele Iskander au o rază de acțiune de până la 700 de kilometri, putând lovi, de exemplu Berlinul, capitala Germaniei.
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , razboi in ucraina , mariupol , azovstal , Volodomir Zelenski
Dată publicare: 05-05-2022 19:49