Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia bombardează fără încetare orașele din Ucraina. ”Îi urâm pe ruși. Nu mai suport, o să plec și eu”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prima navă cu cereale ucrainene a plecat luni dimineața din Odesa, încărcată cu porumb destinat Libanului. Este, așadar, primul transport cu cereale dintr-un port ucrainean de la Marea Neagră după invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie.  

Pe de altă parte, rușii încearcă să îşi întărească poziţiile în zonele ocupate din sud, unde forțele ucrainene au trecut la contraofensivă și au recucerit peste 40 de așezări.

Între timp, Kievul a anunțat că a primit încă patru lansatoare multiple de rachete americane HIMARS, dar și sisteme de artilerie reactivă, din Germania.

După amânări repetate, prima navă cu cereale ucrainene a părăsit luni dimineața portul Odesa, în termenii acordului dintre Rusia și Ucraina, mediat de Turcia, privind reluarea exporturilor de grâne ucrainene prin Marea Neagră.

Vaporul - care navighează sub pavilion Sierra Leone, cu destinația Liban - transportă peste 26.000 de tone de porumb.

Citește și
copil
Rusia vrea să interzică adopția copiilor ruși de către cetățeni din ”țările ostile”

Marți urmează să treacă prin strâmtoarea Bosfor și să ajungă în apele teritoriale turcești, unde încărcătura va fi inspectată - anunță centrul comun de coordonare, stabilit la Istanbul.

Nimeni nu-și face însă iluzii că, de acum înainte, exporturile Ucrainei vor fi sigure și constante. Atacurile necontenite ale rușilor asupra orașelor port Odesa și Nikolaev pun acordul sub semnul incertitudinii.

Rușii au bombardat intenționat casa unui afacerist decorat cu titlul de ”Erou al Ucrainei”

În cel mai recent atac, la Nikolaev, rușii au avariat un hotel, un complex sportiv, două şcoli, o staţie de carburanți și o vilă somptuoasă.

În acest conac au fost și singurele victime. Omul de afaceri Oleksi Vadaturski, de 74 de ani, și soția lui Raisa se adăposteau în pivniţă când casa lor a fost lovită direct.

Maxim Mykolaiv: ”Nu știu ce să fac. Îi urâm pe ruși. Mi-e greu să cred cum ne pot distruge viețile într-o clipă. Nu mai suport, o să plec și eu”.

Autoritățile ucrainene cred că rușii l-au vizat anume pe Vadaturski, proprietarul celei mai mari companii agricole din țară, a cărui avere era estimată de către Forbes, în 2020, la 450 de milioane de dolari.

Vadaturski a fost decorat cu titlul de ”Erou al Ucranei” întrucât compania lui, Nibulon, a construit numeroase instalaţii de depozitare şi alte infrastructuri în vederea exportului de cereale.

Nic Robertson, CNN International Diplomatic Editor: ”Craterul acesta va da o ideea despre forța deflagratiei. Sunt resturi azvârlite până aici și toate ferestrele clădirii sunt spulberate”.

”Nu mai este niciun viitor aici pentru copii”

”Oleksandr Senkevych, primar Nikolaev: Sunt convins că rușii au spioni în tot orașul, oameni care transmit informații despre țintele de atacat, mai ales dacă văd vehicule militare și soldați ucraineni. Reporter: Credeți că acești sabotori au contribuit și la atacul de noaptea trecută? Oleksandr Senkevych, primar Nikolaev: Sunt sigur de asta”.

Bahmut, unul dintre puținele orașe rămase sub control ucrainean în regiunea Donețk, se află acum în calea ofensivei invadatorilor în estul Ucrainei. Familia Olenei este printre puținele care au mai rămas.

”Azi-noapte, când începuseră iar să bombardeze, am dat sonorul televizorului mai tare, pentru ca ea să nu mai audă bubuiturile. Îi este frică, se trezește speriată din somn și nu știe ce se întâmplă. Nu mai este niciun viitor, aici, pentru copii... Trag și bombardează mereu”.

Pe de altă parte, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii așteaptă de la ruși autorizaţia oficială de acces în închisoarea Olenivka, din zona controlată de ruși în estul Ucrainei.

Joia trecută, acolo au fost uciși 50 de prizonieri de război ucraineni, în majoritate membri ai regimentului Azov. Pentru acest atac, Rusia şi Ucraina se învinuiesc reciproc.

Închisoarea rusească Olenivka, în care erau ucraineni din regimentul Azov, distrusă de o explozie din interior

Crucea Rosie a cerut acces ”în toate locurile unde au fost duşi morţii şi răniţii”. Moscova invocă un atac ucrainean cu lansatoarele americane HIMARS.

Kievul, în schimb, denunță o crimă de război deliberată a rușilor, menită să ascundă urmele abuzurilor și torturilor asupra prizonierilor de război și să compromită forțele armate ale Ucrainei.

Potrivit unui consilier al președintelui Zelenski, analiza imaginilor din satelit - înainte și după - ar sugera că o explozie termobarică ar fi fost declanșată din interior, astfel că prizonierii ucraineni ar fi murit arși de vii noaptea, în timp ce dormeau.

O singură clădire pare să fi fost avariată, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă a fost un bombardament din exterior, de la distanță.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult