Kremlinul acuză SUA că se folosesc de războiul din Ucraina pentru a slăbi inclusiv țări din Europa
Your browser doesn't support HTML5 video.
Însă, ministrul rus al Apărării a vorbit iarăși despre amenințarea concentrării de trupe NATO în apropierea granițelor Rusiei, inclusiv în România. Șoigu susține că NATO ar ataca aliați ai Moscovei, cum ar fi Belarusul, după ce a mobilizat pe flancul estic 30.000 de soldați.
Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării: „Alianța (NATO) intenționează să contracareze Rusia printr-o prezență avansată, creând un sistem de apărare colectivă pe flancul estic, aproape de granițele noastre. Forțe armate din state NATO care nu sunt în această regiune sunt desfășurate în Europa de Est și Centrală, precum și în Țările Baltice. Noi grupuri tactice multinaționale, la nivel de batalion, sunt create în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia”.
Șoigu: „Principalul obiectiv al Vestului este Rusia”Șoigu a acuzat Washingtonul că se folosește de situația din Ucraina pentru a slăbi alte țări, inclusiv unele europene.
Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării: „Dar principalul obiectiv al eforturilor distructive ale Occidentului colectiv este, bineînțeles, Rusia - distrugerea economiei sale, potențialului militar, privarea Rusiei de a avea o politică externă independentă”.
Totuși, într-un mod surprinzător, Rusia a anunțat că revine la acordul privind reluarea exporturilor de cereale pe Marea Neagră. Sâmbătă anunța că își suspendă participarea, acuzând Ucraina pentru ceea ce a numit "atacul terorist" cu drone asupra flotei sale din Crimeea.
Acum, însă, susține că a primit garanții scrise din partea Kievului că nu va folosi coridorul de siguranță deschis în Marea Neagră pentru operațiuni militare împotriva Rusiei.
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei: „Acum, o veste bună: În urma discuțiilor noastre cu domnul Putin, ministrul rus al Apărării, domnul Șoigu, l-a sunat pe ministrul nostru, Hulusi Akar, și l-a înștiințat că transporturile de cereale vor continua în același mod ca înainte, începând de la ora 12 p.m., astăzi”.
Pe de altă parte, fostul comandant al unității chimice din armata britanică avertizează că amenințarea nucleară din partea Rusiei poate veni în mai multe moduri.
Hamish De Bretton-Gordon: „Sunt foarte îngrijorat că rușii pierd acest război, dar Putin nu își poate permite să-l piardă. Cred că cea mai mare amenințare este oprirea în continuare a energiei electrice și tentativele de oprire a centralelor nucleare ucrainene, ceea ce Putin a amenințat că va face. Și, pentru a face asta, trebuie să le arunce în aer sau să le dea foc”.
Comandanți militari ruși au discutat despre un atac nuclear asupra UcraineiPotrivit New York Times, care citează mai mulți oficiali americani, comandanți militari ruși de rang înalt ar fi discutat, recent, despre cum și când ar putea fi folosită o armă nucleară tactică în Ucraina. Putin nu ar fi luat parte la aceste discuții. Dar conversațiile au alarmat administrația de la Washington, pentru că au arătat câtă frustrare se acumulează la Moscova din cauza eșecurilor Rusiei pe fronturile din Ucraina.
În regiunea Donețk, în apropiere de orașul Bahmut, ucrainenii și rușii luptă pe viață și pe moarte într-un peisaj apocaliptic ce seamănă cu tranșeele din Primul Război Mondial. Se dau lupte grele pentru câțiva metri de teren.
Tot din tranșee, care se întind pe kilometri, soldații ucraineni luptă... Și viețuiesc.
Se pregătesc, însă, de asalt asupra orașului Herson, singura capitala regională pe care rușii o controlează. Recapturarea orașului este prețioasă din perspectivă militară, pentru că ar deschide mai departe calea spre Crimeea.
Inamicul este aproape și bombardează cu toată artileria pe care o are.
Iranul, în vizorul Statelor UniteDar peste tot în Ucraina sunt probleme mari din cauza bombardamentelor rusești cu rachete balistice și drone iraniene. Potrivit CNN, care citează oficiali de la Washington, Iranul se pregătește să trimită un lot de 1.000 de asemenea arme în Rusia, inclusiv 400 de drone kamikaze.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că în prezent nu au o apărare eficientă împotriva rachetelor balistice pe care Iranul se pregătește să le livreze în Rusia.
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA: „Vom întări toate sancțiunile americane asupra comerțului de armament rusesc și iranian, pentru a îngreuna misiunea Iranului de a vinde aceste arme Rusiei. Îi vom ajuta pe ucraineni să aibă tot ce e necesar pentru a se apăra împotriva acestor amenințări”.
Între timp, Kievul ia măsuri pentru a preveni o potențială cădere a sistemului centralizat de încălzire, ca urmare a bombardamentelor rusești asupra infrastructurii critice. Primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko a anunțat că o mie de puncte termice vor fi înființate în tot orașul, înainte de venirea iernii.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Vom face tot posibilul pentru a le oferi oamenilor electricitate și căldură în această iarnă. Dar trebuie să înțelegem că Rusia va face totul pentru a distruge normalitatea vieții”.
Până acum, atacurile cu rachete și drone au deteriorat 40% din infrastructura energetică a Ucrainei și au lăsat deja temporar mari părți ale Kievului fără energie și apă.