Kievul crede că Vestul îi va livra, în final, avioane de luptă F-16. Care sunt statele care i-au refuzat deja pe ucraineni
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe de altă parte, potrivit ministrului ucrainean de Externe, ţara vecină va primi de la aliați, "în primul val", între 120 și 140 de tancuri, iar Franța anunță că va trimite încă 12 obuziere Caesar.
Dar nu sunt șanse să aibă și avioane de luptă F-16, pe care ucrainenii le cer cu insistență.
Între timp, Kievul a anunțat că va găzdui, vineri, un important summit UE-Ucraina.
Summitul programat la finalul săptămânii în capitala Ucrainei vine la doar câteva luni după ce țara a obținut statutul de candidat oficial pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Finalizăm pregătirile pentru Summitul Ucraina-UE, programat săptămâna aceasta. În general, această săptămână va fi o săptămână de integrare europeană în toate sensurile cuvântului. Așteptăm vești pentru Ucraina”.
Între timp, zilele trec tot mai greu la marginea frontului din Donețk. Puținii oameni care au rămas în satele din zonă s-au obișnuit cu prezența trupelor în jur. Iar zgomotul bombardamenteler a devenit ceva obişnuit.
Un grup de solați face bilanţul după o noapte cumplită în cel mai fierbinte punct al conflictului: „E foarte greu. Am fost zece, dar acum doi dintre noi nu mai sunt, au murit, iar alți doi au fost răniți. Artileria, elicopterele, mortiere, trupele rusești aruncă în noi cu tot ce au”.
Soldat ucrainean: „Nu am fi atât de neputincioși în fața trupelor rusești dacă am avea avioane de luptă care să ne protejeze. Apoi avioanele ar putea doborî rachetele rusești care atacă orașele pașnice”.
Kievul, plin de optimismStatele Unite și Germania au spus însă categoric că nu vor trimite avioane de luptă în Ucraina. Dar oficialii de la Kiev rămân optimiști.
Oleksii Reznikov, ministrul ucreainean al Apărării: „Nu știu cât de repede vom primi un răspuns din partea aliaților occidentali. Dar știți bine că, în urmă cu un an, când mă aflam la Washington, am întrebat de sistemele (de apărare antiaeriană) Stinger și mi s-a spus: 'Oleksii, este imposibil'. Dar iată că a devenit posibil”.
În schimb, Polonia și Lituania par deschise la ideea de a le furniza ucrainenilor avioane F-16, însă doar în urma consultării cu aliații NATO.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Vedem o poziţie extrem de agresivă din partea reprezentanţilor ţărilor baltice şi ai Poloniei. Se pare că ei sunt gata să facă orice pentru a provoca o escaladare a confruntării, fără să le pese de consecinţe”.
În tot acest timp, după zvonurile că Putin ar pregăti o nouă mobilizare, oficialii de la Kremlin încearcă să calmeze spiritele în ţară. Astfel, procurorul general al Rusiei a declarat, într-o întâlnire cu Vladimir Putin, că peste 9.000 de cetăţeni ruşi, "mobilizaţi ilegal", vor fi aduși acasă din Ucraina.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Ați atras atenția asupra necesității de a întări supravegherea asupra a ceea ce se întâmplă în domeniul militar-industrial. Acestea sunt problemele de finanțare, probleme de disciplină, probleme legate de asigurarea capacității de apărare a statului”.
În schimb, liderul de la Kremlin a aprobat crearea de centre de pregătire militară în Belarus. Iar președintele Lukașenko s-a arătat foarte încântat că țara lui poate ajuta.
Akesandr Lukașenko, președintele Belarusului: „Astăzi, Federația Rusă nu are nevoie de niciun ajutor din partea Belarusului sau a vreunui alt stat din Occident sau din partea Statelor Unite. Cu toate acestea, dacă fratele nostru rus va avea nevoie de ajutor, cu siguranță îi vom oferi acel ajutor cât mai repede cu putință”.
Rusia și Ucraina se află în prezent într-o adevrată "cursă" în ceea ce privește "aprovizionarea cu arme", spun oficialii occidentali. Iar mulți observatori cred că Moscova și Kievul plănuiesc fiecare un asalt la sfârșitul iernii sau la primăvară.
Sursa: Pro TV
Etichete: Ucraina , avioane , razboi in ucraina , Kiev
Dată publicare: 01-02-2023 07:51