Kievul confirmă moartea unui general rus pe frontul din Ucraina. Cum a fost ucis comandantul Corpului 1 de armată
Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE
Comandatul Corpului de armată 1 al aşa-numitei 'Republici Populare Doneţk', generalul-maior Roman Kutuzov (foto, stânga), a fost „oficial denazificat şi demilitarizat”, a anunţat duminică noaptea Administraţia pentru comunicaţii strategice a forţelor armate ucrainene, potrivit site-ului de ştiri Ukrainska Pravda.
Kutuzov a fost ucis în timp ce conducea un atac rus în apropierea oraşului Popasna, din regiunea Lugansk situată în estul Ucrainei. Anterior, armata ucraineană a raportat că ofensiva rusă eşuase şi că inamicul fusese nevoit să se retragă cu „pierderi considerabile”.
Mai mulţi generali ruşi şi-au pierdut viaţa de la începerea invadării Ucrainei, în 24 februarie, deşi Moscova nu a confirmat decât moartea a patru generali. Ucraina a anunţat la un moment dat că şapte generali ruşi fuseseră ucişi în lupte, dar ulterior s-a dovedit că doi dintre ei erau în viaţă.
Kievul, din nou sub asediuDuminică, Ministerul Apărării ucrainean a avertizat cu privire la posibile noi atacuri ruse cu rachete împotriva capitalei Kiev.
„Am fost mereu transparenţi atunci când am spus că oraşul Kiev este sub ameninţare în mod constant. Ar trebui să înţelegem că războiul este în etapa sa intensă şi Kievul rămâne principala ţintă a Federaţiei Ruse”, a declarat viceministrul Apărării ucrainean, Hanna Maliar.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, Moscova susţinând că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi in ucraina , general
Dată publicare: 06-06-2022 11:54