Kate Middleton își reia îndatoririle regale. Primul eveniment la care va fi prezentă după operație
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acesta va fi primul angajament oficial confirmat pentru prinţesă de la operaţia abdominală suferită la mijlocul lunii ianuarie, a anunţat marţi Ministerul Apărării, scrie AFP, citată de News.ro.
Această informaţie nu a fost confirmată imediat de Palatul Kensington.
Soţia prinţului William, care nu a mai fost văzută în public de la Crăciun înainte ca o fotografie să fie publicată luni seară în presa americană, va trece în revistă soldaţii la acest eveniment, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul armatei britanice.
Regele Charles al III-lea, care urmează în prezent un tratament împotriva cancerului, va trece în revistă trupele în weekendul următor, la 15 iunie, a precizat Ministerul Apărării, detaliind programul ceremoniilor "Trooping the Colour". Aceste ceremonii, organizate în iunie, celebrează public ziua de naştere a suveranului, chiar dacă în cazul regelui ziua sa de naştere este în noiembrie.
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, care deţine gradul de colonel în Garda Irlandeză, a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, aşa cum a fost anunţat la jumătatea lunii ianuarie. Motivele operaţiei rămân necunoscute, dar, potrivit presei britanice, nu este vorba de cancer.
Până luni, ea nu a fost văzută, ceea ce a provocat numeroase speculaţii în tabloidele britanice şi pe reţelele de socializare.
Speculaţiile s-au intensificat săptămâna trecută, când prinţul William şi-a anulat în ultimul moment participarea la o ceremonie în memoria naşului său, regele Constantin al Greciei, la castelul Windsor, din „motive personale”, potrivit serviciilor regale.
În momentul spitalizării sale, Palatul Kensington indicase că Prinţesa de Wales nu-şi va relua angajamentele oficiale înainte de Paşte, la 31 martie. Săptămâna trecută, palatul a precizat că ea "se simtă bine", potrivit agenţiei de presă britanice AP.
Extrem de populară în Marea Britanie, Kate îşi petrece convalescenţa în casa familiei din Windsor, în vestul Londrei, unde locuieşte din 2022 alături de prinţul William şi de cei trei copii ai lor, George, Charlotte şi Louis.
În pofida bolii sale, regele continuă să îşi îndeplinească unele dintre îndatoririle oficiale, cum ar fi întâlnirile sale regulate cu premierul. Marţi, el l-a primit în audienţă pe ministrul de Finanţe, Jeremy Hunt, la Palatul Buckingham, în ajunul prezentării bugetului guvernului.
Sursa: News.ro
Etichete: operatie , Kate Middleton printesa de Wales
Dată publicare: 05-03-2024 16:30