Kadîrov vrea să-şi facă propriul grup de mercenari. "Intenţionez să concurez cu dragul nostru frate Prigojin"
Ascensiunea Wagner şi a altor grupuri de mercenari în afara structurilor tradiţionale de comandă militară rusă a stârnit îngrijorări în rândul diplomaţilor că astfel de grupuri ar putea reprezenta într-o zi o ameninţare la adresa stabilităţii în Rusia.
În postarea sa de pe Telegram, Kadîrov a spus că Wagner, care a luptat alături de trupele ruseşti în Ucraina, a obţinut "rezultate impresionante". Potrivit liderului cecen, societăţile militare private sunt o necesitate.
"Când serviciul meu în slujba statului se va încheia, intenţionez în mod serios să concurez cu dragul nostru frate Evgheni Prigojin şi să creez o companie militară privată. Cred că totul va funcţiona", a afirmat Kadîrov.
Atât Kadîrov, cât şi Prigojin îşi conduc forţele din Ucraina în mare parte în mod autonom faţă de Înaltul comandament al Rusiei. Deşi aliaţi fermi ai preşedintelui Vladimir Putin, ei s-au pronunţat împotriva conducerii militare a ţării, pe care au criticat-o în repetate rânduri pentru modul în care duce războiul din Ucraina.
Cei doi au format o alianţă tacită, amplificându-şi reciproc criticile la adresa Ministerului Apărării. Tot mai multe dovezi sugerează însă că Kremlinul a luat măsuri pentru a limita ceea ce se consideră a fi influenţa politică excesivă a lui Prigojin, ordonându-i să înceteze criticile publice la adresa Ministerului Apărării şi sfătuind în acelaşi timp presa de stat să nu-i mai menţioneze numele lui sau al lui Wagner, scrie Reuters, citată de News.ro.
Sursa: News.ro
Etichete: mercenari , ramzan kadirov , Evgheni Prigojin
Dată publicare: 19-02-2023 17:54