Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Justin Trudeau se teme de amestecul Rusiei în alegerile din Canada. "Rău intenţionaţi"

Premierul Justin Trudeau a avertizat vineri asupra riscului ingerinţei Rusiei în alegerile legislative prevăzute să se desfăşoare în luna octombrie în Canada, relatează AFP.

"În cursul ultimilor ani am asistat la o creştere a amestecului sau a implicării actorilor străini în procesele democratice. Am văzut foarte bine că ţări precum Rusia au fost la originea a numeroase campanii şi (mesaje pe) reţelele sociale care au atras atenţia", a declarat premierul canadian într-o declaraţie de presă la Toronto.

"Alegerile care vor avea loc peste şase luni vor fi decise de canadieni", a afirmat Trudeau, care îşi va pune în joc mandatul la alegerile federale din octombrie.

Trudeau va cere ajutorul serviciilor de informaţii din ţările aliate

"Vom lucra foarte mult cu toate serviciile de informaţii şi cu partenerii noştri din întreaga lume pentru a ne asigura că democraţiile noastre rămân puternice pentru toate vocile care se exprimă în cadrul lor", a adăugat prim-ministrul Canadei. "Suntem extrem de vigilenţi".

Premierul Justin Trudeau a reiterat punctul de vedere exprimat vineri la Dinard, în Franţa, de ministrul de externe canadian Chrystia Freeland. Aceasta a estimat drept "foarte probabilă" un amestec străin în următoarele alegeri canadiene.

Citește și
Justin Trudeau
Premierului canadian i s-a cerut să reintroducă vizele pentru români. Reacţia lui Trudeau

''Suntem foarte neliniştiţi. Estimăm că o ingerinţă este foarte probabilă şi credem că protagonişti străini rău intenţionaţi au depus deja eforturi în vederea perturbării democraţiei noastre'', a declarat şefa diplomaţiei canadiene în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G-7 din Franţa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult