Justin Bieber şi-a anulat toate concertele din turneul "Justice". Artistul suferă de sindromul Ramsay Hunt
Your browser doesn't support HTML5 video.
Starul pop, în vârstă de 29 de ani, a amânat de mai multe ori acel turneu mondial şi le-a dezvăluit fanilor săi în vara anului trecut că suferă de paralizie facială, după ce a fost diagnosticat cu sindromul Ramsay Hunt (RHS). În septembrie 2022, artistul a spus că doreşte să facă din "sănătatea sa o prioritate". Pe pagina oficială de Twitter a turneului "Justice" a fost publicat marţi un mesaj care precizează că posesorii de bilete vor fi despăgubiţi cu contravaloarea acestora. În perioada următoare, starul canadian urma să susţină concerte în Statele Unite, Australia şi Europa, având programat şi un show la Manchester pe 4 martie 2023.
Încasări totale de peste 55 de milioane de dolariTurneul artistului a obţinut până în prezent încasări totale de peste 55 de milioane de dolari. Cel mai recent album de studio al cântăreţului canadian, un material discografic premiat cu Grammy şi care include colaborări cu Burna Boy, Chance the Rapper şi Khalid, s-a bucurat de mare succes, ajungând pe primul loc în topul din Statele Unite şi pe locul al doilea în topul din Marea Britanie în aprilie 2021.
Ce este sindromul Ramsay HuntSindromul Ramsay Hunt se declanşează atunci când zona zoster afectează un nerv facial situat în proximitatea urechii, provocând paralizie în anumite zone ale feţei. Boala nu este contagioasă, însă reprezintă o complicaţie a zonei zoster, care este asociată cu virusul varicelei, pe care mulţi oameni îl contractează de obicei în timpul copilăriei. Potrivit organizaţiei de caritate Facial Palsy UK, dacă sistemul imunitar al unei persoane devine slăbit şi mai puţin capabil să lupte împotriva infecţiilor, organismul poate să devină vulnerabil la reactivarea virusului varicelei. Medicii consideră că stresul este adeseori un factor declanşator, întrucât el poate să slăbească sistemul imunitar, iar persoanele stresate sunt mai predispuse să sufere din cauza infecţiilor.
Sursa: Agerpres
Etichete: boala , turneu , Justin Bieber , ramsay hunt
Dată publicare: 01-03-2023 19:47