Jurnalul intim al temutului mafiot Matteo Messina Denaro. Suferea după fiica pe care nu a cunoscut-o vreodată
Jurnalul, dedicat inițiat activităților sale zilnice care aveau legătură cu organizația din care face parte, se transformase în ultima perioadă într-un jurnal intim, în care își nota gândurile și trăirile. Marele său regret părea a fi că nu ăși cunoscuse fiica. „De ce Lorenza nu vrea să mă vadă? De ce este supărată pe mine?" scria mafiotul, potrivit cotidianului La Repubblica.
Lorenza, fiica pe care nu a cunoscut-o niciodată, are acum 27 de ani și a devenit recent mamă. „Nu o cunosc pe fiica mea – i-a scris fostului primar din Castelvetrano Tonino Vaccarino – nu am văzut-o niciodată, soarta a vrut așa, sper că viața va lua totul din eu să i-o dau".
Acum, cel mai căutat naș al mafiei din lume părea să-și facă griji mai ales despre relația cu fiica sa, trăind liniștit în apartamentul său din centrul orașului Campobello di Mazara, în centrul provinciei Trapani.
Termina de scris, își punea agenda pe noptiera de lângă patul lui și trimitea mesaje amoroase uneia dintre femeile care îl vizitau. Pe dulap ținea prezervative și pastile de potență. Dacă era singur, se antrena în mica sală amenajată acasă: o bicicletă, o bandă de alergare, ceva greutăți. În față, un calendar cu femei goale, au notat procurorii despre activitățile sale zilnice, potrivit sursei citate.
Din acel apartament fugarul a plecat luni dimineața, în jurul orei 6.45 pentru a merge la tratament în clinica oncologică La Maddalena, unde a fost apoi arestat, la ora 9. Își luase cu el cele două smartphone-uri, care sunt acum o comoară în cea mai importantă anchetă antimafia făcută vreodată, coordonată de procurorul din Palermo Maurizio de Lucia și adjunctul Paolo Guido, care au participat la percheziție.
Nu sunt însă mesaje explicite despre activitățile desfășurate de mafiot în jurnal deși în agendă sunt marcate note care ar putea fi o copie a unor mesaje de business.
„Aceasta seamănă mai degrabă cu o casă de vacanță", a spus un anchetator, „și pentru că multe lucruri sunt încă în cutii". Mulți adidași, genți Prada și Louis Vuitton. Așa cum se bănuia întotdeauna, Messina Denaro s-a deplasat mult. Un amănunt ar confirma această deducție: în casă, sunt multe rețete și fișe medicale, cea mai veche datează de acum un an și jumătate. Sunt chitanțe de la restaurante si pizzerii, din aceeași perioada.
Sursa: Repubblica
Etichete: cosa nostra , jurnal , Matteo Messina Denaro
Dată publicare: 20-01-2023 12:12