Joe Biden anunță că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024: „Va trebui să mă comport ca un candidat”
Întrebat de canalul MSNBC, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că dacă nu s-a hotărât imediat este pentru că, de îndată ce ar face anunţul,"se activează o serie întreagă de reguli" şi "va trebui să mă comport ca un candidat". "Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie", a spus el, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Întrebat dacă soţia sa, Jill, este de acord cu o nouă candidatură a sa, Joe Biden a dat de înţeles că da. "Soţia mea crede că facem ceva foarte important şi că nu ar trebui să renunţ", a spus el după o pauză.
Biden ar putea candida din nou contra lui TrumpCel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, Joe Biden va aniversa 80 de ani pe 20 noiembrie. El ar urma să aibă 82 de ani la începutul unui posibil al doilea mandat.
Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.
Printre candidaţii republicani pentru aceste alegeri, mai mulţi fac campanie continuând să susţină, în mod fals, că alegerile prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden, i-au fost "furate" predecesorului său, Donald Trump. Acesta cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida din nou în 2024.