Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jens Stoltenberg: NATO va părăsi Afganistanul împreună cu Statele Unite

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afganistan "împreună" cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al unei retrageri până la Crăciun, relatează AFP.

"Am decis împreună să mergem în Afganistan. Împreună vom face ajustările forţelor şi vom părăsi ţara împreună", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful guvernului Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev.

Misiunea Resolute Support a NATO din Afganistan este formată din 12.000 de militari din 38 de ţări, dintre care 8.600 de americani. Statele Unite au şi alte trupe desfăşurate în această ţară.

Anunţurile preşedintelui SUA vor fi discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării Alianţei din 22 octombrie.

Aliaţii europeni şi-au exprimat în mod repetat iritarea faţă de anunţurile preşedintelui Trump cu privire la această problemă, iar Pentagonul a dat de fiecare dată asigurări că nicio decizie nu va fi luată unilateral.

Citește și
Soldat în Nagorno-Karabah
Nagorno-Karabah: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Radiografia unui conflict vechi de trei decenii

Donald Trump, în plină campanie electorală, şi-a anunţat miercuri dorinţa de a retrage toţi militarii americani din Afganistan până la Crăciun, adică mai repede decât este prevăzut în acordul dintre Statele Unite şi talibani, dar nu a precizat dacă sunt vizate forţele americane desfăşurate în cadrul misiunii NATO.

Jens Stoltenberg a insistat asupra necesităţii de a evita ca Afganistanul să redevină "un sanctuar pentru terorişti".

"Am mers în Afganistan după atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, după ce a fost invocat articolul 5. Misiunea NATO avea iniţial peste 100.000 de militari angajaţi în operaţiuni de luptă. Astăzi, NATO are 12.000 de militari responsabili cu consilierea şi instruirea forţelor afgane", a reamintit el.

"Dintre aceste trupe, o mare parte sunt europene şi canadiene", a precizat el.

"Luarea deciziilor va depinde de condiţiile de pe teren", a mai spus Jens Stoltenberg. Ele vor fi luate "împreună" între aliaţi, a insistat el. "Mesajul nu s-a schimbat", a conchis el.

Jens Stoltenberg a prezentat poziţia Alianţei la ultima reuniune a miniştrilor apărării din 12 februarie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult