Italia, sub cod roșu de furtună. Inundații în mai multe zone. FOTO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Toate şcolile din regiunea Veneto sunt închise, la fel şi cele din Roma, Genova (nord-vest), Messina (Sicilia) şi din numeroase comune din Piemont şi Toscana, informează AFP, citat de Agerpres.
În cursul dimineții, pompierii anunțau că au desfăşurat deja aproape 500 de intervenţii legate de intemperii începând cu miezul nopţii, însă doar câţiva răniţi uşor au fost semnalaţi până acum.
Duminică, un pasionat de iahting a căzut în apă în largul regiunii Calabria (în sud). Ambarcaţiunea acestuia pluteşte în derivă pe o parte, iar căutările pentru găsirea trupului, zărit în apă cu o zi înainte, au fost reluate luni. Tot în sud, o tornadă a traversat duminică provincia Brindisi, devastând sate şi scoţând măslini din rădăcini.
Filippo de Miccolis, liderul local al sindicatului agricultorilor Coldiretti, a evocat „viziunea apocaliptică şi dezolantă a copacilor mari dezrădăcinaţi şi a câmpurilor acoperite cu un covor de măsline''.
Dar cele mai multe temeri vizează zona de nord, unde nivelul fluviului Pad a crescut deja cu 2,5 metri în 24 de ore, după ce luna septembrie a fost marcată de precipitaţii cu 60% sub medie, seceta accentuând riscurile de inundaţii.
La Veneţia, unde participanţii la maratonul tradiţional al oraşului desfăşurat duminică au fost nevoiţi să alerge prin apă, un fenomen de „acqua alta'' (străzi inundate) este aşteptat să se producă în cursul zilei.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!