Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Italia, Spania și Portugalia, lovite de focuri uriașe. Temperaturile extreme persistă asupra Europei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dacă la noi s-a mai răcorit, în Italia, Spania și Portugalia, destinații îndrăgite de vacanță, focuri uriașe pun oamenii în pericol.

De altfel, Ministerul român de Externe a emis mai multe atenționări de călătorie. Regiuni importante din aceste trei țări sunt amenințate de foc, iar lucrurile nu par să se schimbe curând.

În Sardinia, de la nord la sud, sute de case și ferme au fost evacuate doar de duminică până luni. În aceste condiții, cel puțîn 600 de oameni au fost nevoiți să-și petreacă noaptea în adăposturi provizorii.

Focul, mânat de vântul puternic, s-a extins rapid, iar numeroase plantații de citrice sunt acum cenușă. Sunt peste 40 de focare, cele mai grave în provinciile Nuoro și Cagliari. Depășiți de situație, pompierii au cerut ajutor la nivel național.

Scenariul se repetă în Portugalia. Peste 7.000 de hectare de vegetație au fost pârjolite în districtul Castelo Branco din centrul țării, iar comandantul pompierilor a avertizat că incendiul greu de stăvilit ar putea cuprinde și 20.000 de hectare.

Citește și
incendiu universitate Doneţk
Incendiu la o universitate din Donețk, după atacurile ucrainene. Rusia acuză Kievul că a folosit muniție cu dispersie
Lupte crâncene cu focul și în Spania

Fumul s-a răspândit la mai mult de 130 de kilometri spre est, și a ajuns până la Fatima, unde papa Francisc a ținut în weekend o slujbă la sanctuarul fecioarei Măria, în prezența a 200.000 de pelerini.

Câteva sute de pompieri luptă flacările și în Odemira, în apropierea coastei de sud-vest.

Riscul rămâne foarte ridicat sau chiar la nivel maxim în întreaga țară, și în următoarele zile, transmit autoritățile portugheze. Mai ales că temperaturile trec de 40 de grade Celsius.

În Spania vecină, cel puțin cinci bombardiere cu apă sprijină lupta militarilor cu un incendiu major izbucnit în apropierea unor orașe din partea de sud-est a țarii, la Puerto Real și Cadiz.

Un nou val de căldură s-a abătut asupra Andaluziei, după ce oricum, în acest sfârșit de săptămână temperaturile s-au apropiat periculos de 40 grade Celsius.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult