Italia a înregistrat cel mai grav bilanț după 15 mai. Românii, printre cei care au dus virusul în Peninsulă
Ministerul Sănătăţii italian a menţionat că numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 258.136, iar cel al deceselor cauzate de această boală la 35.430.
Lazio, regiunea din jurul Romei, a înregistrat cel mai mare număr de noi cazuri zilnice, 215, dintre care aproape două treimi au legătură cu persoane care au călătorit în alte regiuni ale Italiei sau în alte ţări.
Majoritatea cazurilor importate se referă la sosiri din insula Sardinia, iar o proporţie mai mică din Croaţia, Franţa, Grecia, Malta, România, Spania, Ucraina şi SUA.
Una dintre cele mai afectate ţări europene de noul coronavirus, Italia a reuşit să gestioneze epidemia după ce în perioada martie-aprilie a înregistrat un vârf al numărului de decese şi persoane infectate.
În ultima lună s-a consemnat o nouă creştere a cazurilor de COVID-19, experţii punând această evoluţie pe seama vacanţei şi a vieţii de noapte mai active în această perioadă în Italia.
Ultima dată când numărul noilor cazuri zilnice de infectare cu noul coronavirus a depăşit 1.000 în Italia a fost pe 12 mai, cu 1.402 cazuri, cu şase zile înainte ca restaurantele, barurile şi magazinele să fie redeschise după zece săptămâni de izolare. La jumătatea lunii iulie s-a înregistrat un nivel minim de 114 noi cazuri zilnice, după care acest indicator a început să crească treptat.