Israelul, un nou atac devastator în Gaza. O tabără, transformată într-o pustietate carbonizată și plină de cadavre sfâşiate
La două zile după ce lovitura israeliană a transformat o zonă aglomerată din Mawasi, în apropierea coastei mediteraneene, într-o pustietate carbonizată, plină de maşini în flăcări şi cadavre sfâşiate, supravieţuitorii strămutaţi au declarat că nu au nicio idee unde ar trebui să meargă în continuare, transmite Reuters, citată de News.ro.
"Acele momente în care pământul s-a zguduit sub picioarele mele, praful şi nisipul s-au ridicat la cer şi am văzut cadavre dezmembrate - nu am mai văzut nimic asemănător în viaţa mea", a declarat Aya Mohammad, 30 de ani, vânzătoare într-o piaţă din Mawasi, contactată prin SMS.
"Toată lumea întreabă unde să mergem şi nimeni nu are un răspuns".
Mawasi, la periferia vestică a oraşului Khan Younis, a adăpostit sute de mii de palestinieni care au fugit în zonă după ce Israelul a declarat-o zonă sigură. Israelul a declarat că atacul său de sâmbătă de acolo l-a vizat pe comandantul militar al Hamas, Mohammed Deif, un arhitect al atacului din 7 octombrie asupra oraşelor şi satelor israeliene care a declanşat războiul din Gaza.