Israelul susține că „nu există criză umanitară în Fâşia Gaza”. ONU descrie altfel realitatea din enclavă
Israelul "facilitează livrarea de ajutor umanitar", a afirmat colonelul Moshe Tetro, responsabil pentru Gaza al organismului din cadrul Ministerului Apărării israelian ce supervizează activităţile civile în teritoriile palestiniene.
"Ştim că situaţia civilă din Fâşia Gaza nu este uşoară", a adăugat el, informează AFP, citată de Agerpres.
Franţa a găzduit joi, la iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, o "conferinţă umanitară" pentru a încerca să deblocheze livrarea de ajutor spre Gaza, devenită aproape imposibilă din cauza bombardamentelor neîncetate ale Israelului după atacul sângeros întreprins de Hamas pe 7 octombrie.
ONU îndeamnă urgent la un "armistiţiu umanitar""O catastrofă umanitară se desfăşoară sub ochii noştri", a afirmat la sfârşitul lui octombrie secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care şi-a înmulţit îndemnurile la un "armistiţiu umanitar imediat".
Israelul a bombardat din nou, joi, oraşul Gaza, unde luptele la sol între soldaţi israelieni şi combatanţi ai Hamas fac ravagii, forţând zeci de mii de civili să fugă spre sudul teritoriului palestinian asediat.
După mai mult de o lună de bombardamente, peste o sută de mii de civili, potrivit ONU, rămân prinşi în capcană în nordul Fâşiei Gaza, partea teritoriului palestinian unde armata israeliană îşi concentrează ofensiva.
Potrivit ONU, 1,5 milioane de persoane din totalul celor 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza au fost strămutaţi de acest război.