Israelul spune că a găsit fișiere Hamas care conțineau instrucțiuni pentru fabricarea unei arme pe bază de cianură
Informația a fost dezvăluită de Axios, care citează doi oficiali israelieni și o notă clasificată a Ministerului de Externe din Israel.
Din fișierele respective nu reiese clar dacă Hamas a avut vreun plan serios sau operațional pentru a folosi arme chimice improvizate sau dacă gruparea teroristă a încercat să le producă.
Ministerul de Externe israelian a trimis ambasadelor sale fișierele originale cu o descriere în limba engleză și le-a cerut diplomaților să le spună omologilor lor că Hamas dorește "să conducă atacuri într-un mod similar în care a încercat ISIS".
"Această constatare indică o intenție a Hamas de a folosi arme chimice ca parte a atacului său terorist împotriva civililor", se arată în nota obținută de Axios.
Autenticitatea fișierelor Hamas nu a putut fi confirmată în mod independent de către Axios, dar oficialii israelieni au precizat că nu ar împărtăși informații cu aliații dacă nu le-ar considera autentice și de încredere.
Începând cu 7 octombrie, zi în care Hamas a lovit cu furie Israelul, statul evreu a distribuit atât în mod public, cât și privat, numeroase documente pe care a anunțat că le-a găsit asupra teroriștilor uciși.
Mai multe dintre aceste documente, care au fost clasificate de Hamas ca fiind "Top Secret", ar fi inclus planuri operaționale pentru atacarea satelor israeliene și a bazelor militare din apropierea graniței, cu ordine explicite de a ucide cât mai multe persoane și de a lua ostatici în Gaza.