Israelul și-a făcut un mare dușman în rândul țărilor NATO. Cine acuză statul evreu de genocid în Gaza
Vorbind la întoarcerea sa de la conferința COP28 a ONU privind clima, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunțat tăcerea și sprijinul perceput al țărilor care îl susțin pe premierul israelian Benjamin Netanyahu (foto, centru).
Liderul turc a denunțat acțiunile israeliene drept "terorism de stat", condamnând acțiunile administrației Netanyahu în Gaza ca fiind o "pată neagră" a istoriei, a relatat agenția Anadolu News, citată de Baha. De asemenea, Erdogan a subliniat că Turcia pledează pentru o încetare permanentă a focului, mai degrabă decât pentru o pauză umanitară temporară, și a avertizat că Ankara va face tot ce îi stă în putință pentru ca Israelul să suporte în cele din urmă consecințele acțiunilor sale.
Erdogan nu se supune cerințelor SUAMai mult, Erdogan a respins, sâmbătă, apelurile administraţiei americane care presează Ankara să rupă legăturile cu mişcarea palestiniană Hamas, transmite AFP, citată de Agerpres.
În cursul unei vizite în Turcia în această săptămână, Brian Nelson, subsecretar pentru terorism şi infracţiuni financiare în cadrul Trezoreriei Statelor Unite, exprimase 'profunda' îngrijorare a Washingtonului faţă de legăturile întreţinute de Ankara cu Hamas.
Statele Unite, a precizat Nelson, nu au detectat fluxuri financiare în direcţia Hamas via Turcia de la debutul războiului actual.
El a afirmat însă că Ankara a ajutat Hamas să acceadă la finanţări în trecut, şi a chemat Turcia să ia măsuri împotriva unor potenţiale transferuri viitoare de fonduri.
Sâmbătă, preşedintele Erdogan a amintit că Washingtonul ştie că Turcia, spre deosebire de SUA, nu consideră Hamas drept organizaţie teroristă.
„Hamas este o realitate în Palestina”"În primul rând, Hamas este o realitate în Palestina, este un partid politic acolo, care s-a prezentat la alegeri în calitate de partid politic şi le-a câştigat", a declarat Erdogan, potrivit unui text publicat de administraţia prezidenţială.
"Noi elaborăm şi concepem politica noastră externă la Ankara exclusiv în funcţie de interesele Turciei şi de aşteptările poporului nostru", a adăugat el.
"Sunt sigur că interlocutorii noştri recunosc eforturile constante şi echilibrate ale politicii externe a Turciei în astfel de crize umanitare şi conflicte", a mai spus Erdogan.
Sursa: Baha.com/Agerpres
Etichete: NATO , israel , erdogan , Fâșia Gaza
Dată publicare: 02-12-2023 15:48