Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Israelul relochează peste 16.000 de migranți africani: „E o înțelegere unică”

Israelul va trimite peste 16.000 de migranți în mai multe țări din Occident care doresc să îi primească. Măsura vine ca alternativă la deportare, pe care guvernul lui Benjamin Netanyahu o lua în considerare la începutul anului.

Premierul israelian a anunțat, luni, că mii de migranți africani vor fi relocați în țări occidentale, după ce a ajuns la o „înțelegere fără precedent” cu Înalt Comisariatul Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), informează The Independent. 

Alți 16.000 de imigranți vor primi rezidență în Israel, a mai spus premierul, conform BBC News. Astfel, pentru fiecare migrant care va fi relocat, Israelul va acordat „rezidență temporară” unui alt migrant, planul urmând să fie implementat pe parcursul a cinci ani. „Este o înțelegere unică între statul Israel și Înaltul Comisariat, care vizează 16.250 de persoane ce vor fi relocate în țări dezvoltate precum Canada, Germania sau Italia. Acesta este angajamentul pe care Înaltul Comisariat al ONU și l-a luat”, a anunțat premierul israelian, într-un discurs difuzat la televizor.

Autoritățile israeliene consideră cele peste 40.000 de persoane care au ajuns pe teritoriul Israelului drept migranți economici, motivând că nu au obligația legală de a avea grijă de ei. În acest context, criticii au precizat că planurile de deportare sunt „lipsite de etică”. Astfel, noua înțelegere elimină expulzarea forțată a acestora în țările africane din care provin și urmează să fie implementată pe parcursul a cinci ani.

În luna ianuarie, Guvernul israelian anunța că va oferi fiecărui migrant 3.500 de dolari ca să părăsească țara, oferindu-le totodată documente de călătorie și bilete de avion. Dacă la finalul lunii martie ar fi fost prinși în continuare în Israel, ei ar fi urmat să fie aruncați după gratii.

Citește și
migranti la granita intre Serbia si Ungaria
Ungaria: Integrarea migranţilor este imposibilă, la fel cum a fost şi cea a romilor

Anunțul privind expulzarea migranților africani a stârnit critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului, cât și a Organizației Națiunilor Unite, care l-au avertizat pe premierul Netanyahu că va păta reputația țării într-o manieră fără cale de întoarcere. Mai mult, ONG-urile au contestat la Înalta Curte din Israel planul de deportare, pe motiv că trimiterea migranților în țările de origine le-ar putea pune în pericol viața.

În ultimii ani, oficialii din Israel i-au numit pe migranți un „cancer al societății”, spunând că aceștia sunt migranți economici în căutare de noi oportunități. În Israel trăiesc peste 42.000 de migranți din Eritreea și Sudan. Ei susțin că și-au părăsit țările din cauză că viețile lor erau în pericol.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult