Prima țară care reintroduce măsuri anti-Covid din cauza variantei Pirola. A crescut numărul cazurilor severe
Toate noile internări în secțiile de medicină internă ale spitalelor trebuie să fie supuse unui test PCR, potrivit postului de televiziune Canal 13, citat de Bild.
Această decizie vine în urma raportării unei medii de 136 de cazuri noi de Covid atribuite variantei Pirola în săptămâna precedentă.
În prezent, Israelul înregistrează 1.081 de infecții confirmate, în creștere cu 13,4% față de săptămâna anterioară. Creșterea numărului de cazuri severe este motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, nu s-a dovedit încă că această nouă varianta duce la îmbolnăviri mai severe sau la decese. Cu toate acestea, savantul britanic François Balloux, care conduce Departamentul de Bioinformatică de la University College London, o descrie drept „cea mai puternică tulpină Sars-CoV-2 de la apariția Omicron”.
British Medical Journal (BMJ) menționează că Pirola are „cel puțin la fel de multe mutații ca Omicron”.
OMS a clasificat varianta Pirola în categoria variantelor aflate sub supraveghere din cauza numărului mare de mutații ale proteinei Spike pe care o conține. Potrivit lui Balloux, Pirola prezintă 30 de mutații în proteina Spike, prin care virusul pătrunde în celulele umane. Astfel, ar putea evita protecția imunitară dobândită prin vaccinare sau prin infectare. Varianta a fost detectată pentru prima dată pe 24 iulie în Danemarca și au fost identificate cazuri și în SUA, Elveția, Africa de Sud, Israel, Canada, Franța și Marea Britanie, printre altele.
În România, numărul cazurilor noi de Covid s-a înmulțit de cinci ori față de luna anterioară, conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 28 august-3 septembrie, 34,7% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Bacău, Iaşi, Timiş şi Galaţi, scrie Agerpres.
În perioada de referinţă au fost înregistrate 4.772 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 12 decese la pacienţi cu COVID-19.
Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 58,7% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 55,1% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi. Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată.