Islanda rămâne sub alertă de erupţie vulcanică, chiar dacă activitatea seismică s-a diminuat
De la finalul lunii octombrie, Islanda este vizată de un risc crescut în ceea ce priveşte o erupţie vulcanică după ce activitatea seismică şi fluxul subteran de lavă s-au intensificat în regiunea situată în apropiere de capitala ţării, Reykjavik.
Biroul Meteorologic a precizat într-un comunicat că o erupţie în oraşul Grindavik sau în apropierea acestuia este considerată în prezent puţin probabilă, iar magma vulcanică s-ar putea ridica la suprafaţă cel mai probabil în zona dintre Hagafell şi Sýlingarfell.
„Activitatea seismică se diminuează în continuare'', se mai spune în comunicatul de presă, care precizează şi că ''probabilitatea unei erupţii se reduce odată cu trecerea timpului''.
Cinci membri ai Parlamentului islandez au vizitat vineri localitatea Grindavik, unde rezidenţii evacuaţi au primit joi permisiunea de a se întoarce la locuinţele lor pentru a putea să îşi recupereze o parte dintre bunurile personale.
Vor mai trece însă luni întregi până când vor reuşi să revină cu toţii în Grindavik din cauza pagubelor suferite de infrastructură, potrivit directorului agenţiei de siguranţă publică, Vidir Reynisson, citat de postul de televiziune islandez RUV.
Ca urmare a scăderii activităţii seismice la începutul săptămânii, nivelul de risc asociat seismelor în Grindavik a fost diminuat marţi de la urgent la periculos, potrivit unui comunicat emis de autoritatea islandeză din domeniul apărării civile.