Iohannis a vorbit cu Biden la summit-ul NATO, dar nu a socializat la fotografia de grup
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Conform ”tradiției”, liderii Alianței au fost așteptați de jurnaliștii de la Bruxelles, pentru a realiza o fotografie de grup, iar printre primii președinți care au ajuns acolo a fost și Klaus Iohannis.
Șeful statului român s-a așezat pe ultimul rând pe un podium improvizat pe niște trepte de marmură, însă nu s-a salutat și nici nu a stat de vorbă cu premierul Canadei, Justin Trudeau, sau cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, aflați și ei acolo... printre primii.
Nu după mult timp, acolo au ajuns și președintele Franței, Emmanuel Macron, sau președintele Turciei, Recep Erdogan. Aceștia s-au salutat cordial și au discutat cu câțiva dintre liderii de acolo, în timp ce Klaus Iohannis a rămas, în continuare, pe ultimul rând.
Într-un final, au venit și ”vedetele” evenimentului, președintele SUA, Joe Biden, și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Aceștia și-au strâns mâinile și s-au salutat cu Boris Johnson, Erdogan și Macron, după care s-au așezat în primul rând, pentru fotografia de grup.
În schimb, președintele Iohannis a discutat cu președintele Biden la începerea summit-ului NATO, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.
La aceste discuții s-au aflat și secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, precum și Jens Stoltenberg.
Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos!