Inundaţii în Libia. Patru membri ai unei echipe de salvare din Grecia au murit într-un accident rutier
„Accidentul îngrozitor" a avut loc în timp ce echipa greacă se îndrepta de la Benghazi spre Derna, a declarat ministrul Sănătăţii pentru estul Libiei, Othman Abdeljalil, într-o conferinţă de presă în oraşul afectat de inundaţii, scrie AFP, potrivit News.ro.
Într-un comunicat emis duminică seara, statul major al armatei greceşti a oferit un bilanţ uşor diferit: trei morţi şi doi dispăruţi. Statul major general confirmase iniţial că o echipă de salvatori trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar menţionase doar "răni minore" printre membrii săi.
Un bilanţ neclar„Echipa era formată din 19 membri. Patru dintre ei au murit, iar ceilalţi cincisprezece au fost răniţi. Opt sunt în stare stabilă, iar ceilalţi şapte sunt în stare critică", a declarat ministrul libian. Accidentul s-a produs când vehiculul echipei greceşti s-a ciocnit cu o maşină care transporta o familie libiană, ucigând trei dintre membrii acesteia şi rănind grav alţi doi, a adăugat ministrul. La Atena, statul major al armatei greceşti a confirmat că o echipă de salvare trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar s-a limitat la a menţiona "răni minore" în rândul membrilor săi. "O operaţiune este în curs de desfăşurare pentru a repatria acest personal din Benghazi", au precizat autorităţile elene, care au anunţat că un avion C-130 al armatei greceşti cu o echipă medicală la bord a fost trimis în Libia în acest scop.