Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Întâlnirea lui Trump cu președintele Finlandei s-a transformat într-o scenă de comedie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderii lumii care au programate în această perioadă întâlniri cu Donald Trump se trezesc, fără voia lor, personaje în circul antrenat de anchetă Congresului care vizează destituirea președintelui american.

Trump continuă să susţină că are interese legitime în povestea legată de rivalul său Joe Biden şi se consideră o victimă. Dar disputa s-a extins şi în discuţiile oficiale purtate la Casa Albă.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: "Toată povestea asta ține de corupție, iar asta mă privește. Nu mă interesează politica, nu mă interesează nimic altceva, mă interesează doar corupția."

Dar, în ultimele zile, preşedintele american numai calm nu a fost. Lucru văzut şi în timpul întâlnirilor oficiale.

Din momentul în care Donald Trump a atins genunchiul preşedintelui finlandez, stârnind o reacţie instinctivă de respingere, a fost clar că oaspetele va avea parte de o vizită cel puţin bizară, umbrită de scandalul politic de peste Ocean.

Citește și
sua trump
Donald Trump a cerut Chinei să investigheze familia Biden. Ce acuzații aduce

Preşedintele Sauli Niinisto părea resemnat. Şi chiar amuzat de ceea ce un ziar finlandez a numit "Circul Trump".

"Sunt unii care mă consideră un geniu foarte stabil," i-a mărturisit Trump președintelui finlandez.

În acest context, unii internauţi şi-au imaginat ce carte poştală ar putea trimite acasă liderul finlandez - "Salutări de la Casa Albă, reşedinţa unui geniu stabil". Alţii au apelat la Twitter pentru a cere scuze oaspetelui "în numele americanilor zdraveni la cap".

Printre şefii de stat ori de guvern absorbiţi în iureşul destituirii lui Donald Trump s-a numărat şi premierul australian. Acesta s-a trezit în rolul de martor.

Cu siguranţă, nimeni nu a anticipat că o întâlnire la nivel înalt se poate transforma într-o scenă de comedie.

Trump a îndemnat presa să îi pună întrebări și președintelui finlandez. Dar, când reporterul i s-a adresat lui Sauli Niinisto, Trump a intervenit. "Cred că întrebarea era pentru mine", a replicat președintele Finlandei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult