Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Incendiu de vegetație în Spania. Peste 800 de oameni au fost evacuați. GALERIE FOTO

Autorităţile spaniole au evacuat cel puţin 800 de persoane din jurul oraşului de coastă Gandia din regiunea estică Valencia, după izbucnirea unui incendiu de vegetaţie care s-a extins rapid în timpul nopţii, din cauza vânturilor puternice.

Regiunea, dar şi o mare parte din estul Peninsulei Iberice erau în alertă maximă pentru a doua zi consecutiv din cauza vânturilor puternice, pe fundalul furtunii Ciaran, care s-a abătut asupra Europei de Vest, au anunțat autoritățile, potrivit Agerpres.

Spania a fost afectată de o secetă prelungită în ultimii ani, pe care ploile recente au atenuat-o doar într-o mică măsură. Seceta şi temperaturile peste cele normale pe perioada verii şi în timpul unei părţi a toamnei au contribuit la răspândirea incendiilor de vegetaţie.

Peste 1.000 de hectare sunt afectate de flăcări

Incendiul a izbucnit joi în apropierea satului Montichelvo, au anunţat serviciile de urgenţă. Circa 2.500 de locuitori din satele Potries şi Ador au fost sfătuiţi să rămână în case, deoarece vântul a dus fumul spre locuinţele lor.

Citește și
incendiu Galați
O casă din Galați a fost distrusă de un incendiu puternic. O aerotermă cu gaz a explodat

Autorităţile au estimat că între 1.000 şi 1.400 de hectare de teren ar putea fi afectate de flăcări.

Guvernul regional din Valencia a cerut Unităţii Militare de Urgenţă să asiste pompierii în lupta cu flăcările.

Preşedintele guvernului regional, Carlos Mazon, a declarat că încă nu se cunoaşte cauza incendiului şi că aceasta va fi investigată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult