Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiile din Chile: Bilanţul este acum de cel puţin 112 morţi. „Cea mai mare tragedie" de după 2010

Incendiile violente care devastează regiunea turistică de coastă Valparaiso, în centrul statului Chile, s-au soldat cu cel puţin 112 morţi, un bilanţ care este posibil să crească luni, relatează AFP.

Cartiere întregi de locuinţe devastate, maşini incendiate, aproape 26.000 de hectare reduse la cenuşă... Aproximativ 1.400 de pompieri şi 1.300 de soldaţi şi voluntari se pregătesc să lupte pentru a patra zi consecutiv împotriva a zeci de incendii în centrul şi sudul ţării, potrivit Serviciului naţional de prevenire şi intervenţie în caz de dezastre (Senapred).

„Trebuie să spunem, cu ajutorul informaţiilor primite de la serviciul de medicină legală, că 112 persoane au murit, 32 de cadavre au fost identificate", a declarat duminică seară, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Manuel Monsalve, adăugând că pompierii încă se luptau cu aproximativ patruzeci de focare active.

Bilanţul anterior comunicat de Serviciul de Medicină Legală (SML) era de 99 de morţi.

„Numărul acesta va creşte, ştim că va creşte semnificativ", a avertizat duminică preşedintele Gabriel Boric, în timpul unei vizite la Quilpué, la periferia oraşului Viña del Mar, în regiunea Valparaiso, unde au fost înregistrate toate decesele.

Citește și
Chile, incendiu
FOTO. Dezastru în Chile. ”Cea mai mare tragedie, din 2010”. Cel puţin 64 de oameni au murit în incendiile forestiere

Primarul staţiunii balneare Viña del Mar, Macarena Ripamonti, şi guvernatorul regiunii Valparaíso, Rodrigo Mundaca, au declarat că mai multe sute de persoane au fost date dispărute.

În Quilpué, o echipă AFP a văzut cartiere întregi şi maşini arse până la temelii. Acolo, mii de locuitori au fost blocaţi timp de mai multe ore vineri, în timp ce încercau să fugă cu maşina.

„Aceasta este cea mai mare tragedie pe care am văzut-o după cutremurul din 2010", a declarat Boric, referindu-se la cutremurul cu magnitudinea de 8,8 grade urmat de un tsunami la 27 februarie 2010, care s-a soldat cu peste 500 de morţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult