Încă o țară raportat primul caz de gripă aviară la om. A fost confirmat la o fetiţă de 9 ani
"Primul caz de gripă A-H5 (gripa aviară) a fost confirmat la o fetiţă de nouă ani din provincia Bolivar”, în inima Anzilor, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă, conform AFP.
„Bănuim că infecţia a fost transmisă prin contact direct cu păsările purtătoare de virus”, a adăugat sursa citată, notează News.ro.
Ecuadorul a declarat urgenţă sanitară de 90 de zile pe 30 noiembrie, după detectarea unui focar de gripă aviară în fermele de păsări din provincia Cotopaxi, învecinată cu Bolivar, unde a fost detectat luni un focar.
Ministerul a subliniat că „până în prezent, nu au fost raportate alte cazuri umane”.
Sectorul păsărilor de curte din Ecuador reprezintă 263 de milioane de pui şi 16 milioane de găini ouătoare. În fiecare an, generează aproximativ 1,8 miliarde de dolari, pentru 300.000 de locuri de muncă.