Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imigrant în vârstă de 8 ani, mort în arest în SUA. A doua victimă minoră

Un băiat în vârstă de 8 ani originar din Gutemala a murit în timp ce se afla în custodia Guvernului, au anunţat marţi autorităţile americane în domeniul imigraţiei, al doilea copil imigrant mort în detenţie în această lună, relatează The Associated Press.

Băiatul a murit imediat după miezul nopţii de luni spre marţi, a precizat Serviciul american al Vămilor şi Protecţiei Frontierelor (Customs and Border Protection, CBP).

Potrivit CBP, băiatul prezenta ”semne de boală potenţială” luni şi a fost condus împreună cu tatăl său la un spital la Alamogordo, în statul New Mexico, scrie news.ro

La spital, copilul a fost diagnisticat cu o răceală şi febră, potrivit CBP, care precizează că a primit medicamente şi a fost externat luni după-amiaza.

Băiatul s-a întors la spital luni seara, simţindu-se rău şi vomitând. Ulterior, copilul a murit.

Citește și
Atac nuclear
Rusia: "Un conflict cu SUA va avea consecinţe dezastruoase pentru umanitate"

Un purtător de cuvânt al CBP a refuzat marţi să ofere detalii, anunţând că acestea vor fi comunicate ulterior.

O fată guatemaleză în vârstă deşapte ani a murit luna aceasta după ce a fost reţinută de agenţi de frontieră.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult